marți, 26 ianuarie 2016

Se pune la cale o lege a încălzirii blocurilor, pe ideea că sistemele centralizarte sunt mai bune

O lege a energiei termice ar trebui adoptată până la finele primei sesiuni parlamentare, adică până la 30 iunie cel târziu, în planurile lui Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, potrivit unei declarații citate de Agerpres.

„Pentru viitor, cea mai eficientă, cea mai puţin poluantă şi cea mai ieftină modalitate de încălzire va rămâne sistemul centralizat, însă consumatorii nu sunt încurajaţi de comportamentul autorităţilor şi al operatorilor. Am ajuns la limită, la partea cea mai de jos, când consumatorul nu mai ştie ce să facă”, a constatat deputatul.

Deputatul știe că are dreptate, dar nu pomenește nimic de faptul că „debranșații” pur și simplu nu au mai vrut să plătească pierderile sistemului.

Cum va acoperi pierderile noua lege?

Mister.



Numărul deconectărilor de la sistemele de încălzire centrală ar fi scăzut, iar în unele localităţi există un număr mare de consumatori care s-au rebranşat la sistemul centralizat, după ce, iniţial, renunţaseră la această metodă de încălzire în favoarea încălzirii individuale, afirmă Iulian Iancu.

Iancu a mai spus că Uniunea Europeană a venit cu o nouă abordare a definiţiei consumatorului vulnerabil, care va ţine cont de suportabilitatea fiecărui consumator atunci când se ia o decizie privind ajutorul direct pe care îl va primi acesta pentru factura la utilităţi.

„Ne-am propus să avem o lege a energiei termice până la 30 iunie, întrucât, din a doua sesiune parlamentară, va mai rămâne de lucru doar perioada 15 septembrie - 1 octombrie, după care începe campania electorală şi este greu să treci o lege”, a spus Iancu.

Iulian Iancu spune că discuţiile pe marginea acestei legi au fost iniţiate în octombrie 2014, însă nu a existat un interes real din partea autorităţilor locale.

În prezent, mai utilizează sistemul centralizat de energie termică şi apă caldă doar 3 milioane de români. În 1989, erau racordate 315 localităţi, 8,5 milioane de români, 2,5 milioane de apartamente, 74.000 de blocuri.

În Bucureşti, există 556.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat, unde locuiesc 1,2 milioane de persoane, potrivit datelor RADET.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu