Gabriel Oprea a fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deţinut funcţia ministerială, potrivit Agerpres.
"În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/ 1999, art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală şi a Deciziei nr. 270/ 10.03.2008 a Curţii Constituţionale, adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Cererea DNA a fost aprobată de Codruţ Olaru, după ce procurorul general Tiberiu Niţu şi primul său adjunct, Bogdan Licu, s-au abţinut în acest caz.
Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane şi materiale ale MAI pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere.
"În perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2015, Oprea Gabriel a deţinut funcţia de ministru al Afacerilor Interne (iar începând cu martie 2014 şi pe cea de viceprim-ministru pentru securitate naţională). În toată această perioadă, demnitarul a beneficiat de însoţire permanentă cu echipaje ale poliţiei rutiere, cu încălcarea condiţiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin HG nr. 1.391/2006 (ce prevede că beneficiază de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere preşedintele României, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrul)", susţine DNA.
Conform procurorilor, acelaşi act normativ prevede că, în cazul miniştrilor, aceştia pot beneficia de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere doar în situaţii deosebite care impun deplasarea în regim de urgenţă, condiţii care trebuie îndeplinite simultan.
"Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada menţionată, ministrul Gabriel Oprea a fost însoţit în cvasitotalitatea deplasărilor, într-un regim rezervat de lege exclusiv preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului. Aceste misiuni includeau deplasările zilnice la sediul ministerului şi cele săptămânale la şedinţele de Guvern, împrejurări care nu pot fi calificate ca situaţii deosebite în sensul avut în vedere de legiuitor", mai spune DNA.
Procurorii anticorupţie au ajuns la concluzia că poliţia rutieră îl însoţea pe Oprea în deplasări la destinaţii cu vădit caracter privat, precum vizite particulare la sediile unor partide politice, restaurante sau revenirea zilnică la locuinţa personală. Ministrul ar fi beneficiat de coloană oficială inclusiv în afara programului de lucru şi în zilele nelucrătoare, situaţii în care nu poate fi justificată în mod obiectiv o urgenţă.
Din probele administrate de DNA rezultă că ministrul Oprea efectua, în medie, cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere. Spre exemplu, între 2 ianuarie şi 21 octombrie 2015 s-au realizat 1.607 misiuni de însoţire a deplasărilor efectuate de ministrul de Interne pe raza municipiului Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu