joi, 23 mai 2019

CUM CITEȘTI Guvernul reglementează șantajul fondurilor de pensii private? Fondurile de pensii private #rezist



Guvernul este pe cale să dea o OUG prin care reglementează, șontâc și doar în beneficiul tutorilor săi, participarea fondurilor de pensii la proiectele de parteneriat public privat.

Parteneriatele public private (PPP) sunt atât de mult dorite de politrucii care conduc România în aceste zile, chiar dacă banii dați „cu împrumut” de partenerii privați ar putea fi găsiți moca în fondurile europene.

Sunt invitați și acționarii societăților de pensii, ca parte a șantajului insinuat  încă din „ordonanța lăcomiei 114 / 2018: „dați-ne banii în proiectele noastre public – private (netransparente și susceptibile de „plăți informale”) și nu vă mai cerem plafoane aberante de capital social”.

Amintesc că OUG 114 a impus noi plafoane exorbitante de capital social societăților de pensii, bani pe care acționarii acestora i-ar putea recupera în zeci de ani...

miercuri, 8 mai 2019

Costul comodității în finanțele personale: Ce pierzi dacă ignori Sezonul dividendelor

Dividendele marilor companii de stat (și nu numai) fac și în acest an deliciul celor care au înțeles că riscul achiziției acțiunilor respective (ÎN ACEST SCOP) este nesemnificativ față de beneficii.

Căci, și în acest an, cu eforturi  minime, dar cu marele cost al comodității, poți cumpăra încă acțiuni care dau randamente de dividend exorbitante față de meschinăria dobânzilor pentru care îți lași banii să zacă în bancă.

Am mai explicat: cumperi acțiunea acum, cât să figurezi în registrul acționarilor la data care îți dă dreptul la dividend și, fără să-ți mai faci alte socoteli dacă nu-ți permite comoditatea, le vinzi imediat după ce a trecut data „cu dividend”.

Poți avea un profit între 6 și 13% obţinut în doar două luni, față de cei nici 2% dacă ai depozit bancar pe un an, sau de 0,... dacă ții banii în cont de economii.

Cele mai mari plătitoare de dividende, Romgaz (SNG) sau  Nuclearelectrica (SNN, care operează Centrala de la Cernavodă, dacă nu știai cumva) au randamente de dividend de peste 11%.

Doar la OMV Petrom (SNP) trebuie să te mulțumești cu 7%.

Mai ai încă timp să cumperi ca să fii înregistrat la multe altele – vezi tabelele de mai jos.

Nu prea poți pierde bani, pentru că de obicei vinzi acțiunile în cel mai rău caz la prețul la care le-ai cumparat. Poți chiar să ceri brokerului la care apelezi s-o facă în locul tău, ca să nu te doară capul și s-ar putea să câștigi și o diferență de preț în plus față de dividend.

Prețul acțiunii  / Dividendul pe acțiune  = randamentul brut al acțiunii. După impozitul de 10%,  netul   care îți rămâne  este de câteva ori sau zeci de ori mai mare decât dobânda.

Iată oferta: