marți, 21 noiembrie 2017

CE ALEGI în prăpădul cursului şi al dobânzilor: Reacţia matură sau soluţiile isterice de avarie


Competiţia leului cu propria sa slăbiciune nu produce doar noi recorduri istorice ale deprecierii, ci şi panică pentru mulţi dintre noi. Or panica este cel mai prost sfătuitor cu putinţă.

Am nişte lichidităţi în lei, economii să zicem, pe care le păstrez pentru anumite cheltuieli de pe parcursul anului. Ce fac?

Dar ce fac dacă am nişte economii pentru obiective mai îndepărtate (eu unul încep să mă gândesc la pensie). Le ţin în bancă? Ce să fac cu ele, să le schimb în euro?

Evident să cumpăr euro chiar azi în ziua celui mai slab leu din istorie, ar fi o mare prostie. Şi atunci, când?

Dar poate ar fi mai nimerit să mă întreb: Dar de ce?


joi, 16 noiembrie 2017

Înșelați pe banii noștri: CUM IAU ÎN SERIOS creșterea economică cei ce îşi riscă banii pe titlurile de stat ale Guvernului


Pare complicat, dar nu e. Este graficul ROBOR, al mediilor dobânzilor interbancare la toate scadențele, de la o zi (tomorrow next) la 12 luni (12M) care au ajuns la noi maxime pe ultimi trei ani.


#inselatipebaniinostri, #baniitai, #CumCitestiStirileFinanciare, #cumsafaciunleu,

Graficul exprimă grozăvia efectelor pe care niște guvernanți iresponsabili au momit poporul cu daruri otrăvite. (Nu-l pui pe flămând la festin, că i se face rău. Voi reveni pe tema asta).

Acum să repet ce am spus în Cursdeguvernare.ro:

ROBOR a depășit pragul de 2% la toate scadențele, pentru prima dată în ultimii trei ani, chiar în ziua în care Guvernul își justifica rectificarea bugetară pe un ritm de creștere economică întâlnit de obicei numai în China. 

Sau în România anului 2008, în care s-a declanșat criza.

Dacă merge atât de bine economie, de ce cresc dobânzile?! Dar costul la care se împrumută Guvernul de ce crește?!