Descoperă Banii

Mai întâi ESENȚIALUL,
Mai jos COTIDIANUL, știrile cele mai recente.

Descoperă banii. Învaţă tu şi învaţă-i pe copiii tăi: 

Cum se fac, cum se înmulţesc, cum se cheltuie

Am schiţat un curs de iniţiere în secretele economisirii, o joacă de curs, care să fie de folos copiilor voştri de orice vârstă dar şi vouă înşivă. Îl pot susţine pentru cel puţin trei copii deodată şi pentru cel mult 10.

Cursul are o avanpremieră care vă va arăta, fără nici o obligaţie, cât de simplă şi de plăcută este descifrarea secretelor banilor.  Şi mai ales, ne vom cunoaşte între noi, pentru ca schiţa de mai jos să se transforme într-un suport memorabil de cunoştinţe.   

Aflați mai multe AICI

VINERI, 11 NOIEMBRIE 2016

Înțelepților care faceți proiecte de țară, cum vă pasă de economiile noastre?


O întrebare bântuie prin dezbaterile publice sau de „familie” din  România:

Cum le pasă strategilor acesti țări de leul pe care îl punem deoparte fiecare dintre noi?

Nu le pasă?

Păi nu le pasă atâta vreme cât meseriașii administrării investițiilor mici și mari ale românilor trebuie să mai explice strategilor țării, care sunt beneficiile pieței de capital pentru economia națională.

Vezi AICI

Păi nu le pasă, atâta vreme cât se complac cu...


VINERI, 23 SEPTEMBRIE 2016



DESCOPERĂ BANII - Vor crește prețurile cu 11 miliarde de euro? De atât au nevoie firmele din România

Foto: inițial biziday.ro
#descoperaBAnII

Necesarul de recapitalizare al firmelor care activează în România se ridică la
aproximativ 11 miliarde de euro, din care:
- şase miliarde de euro la companiile private cu capital străin,
- 4,5 miliarde de euro la societăţile private cu capital românesc şi
- 0,5 miliarde de euro la companiile de stat.
Așa susţine prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu., citat de Agerpres.

„La nivelul economiei reale, necesarul actual de recapitalizare, pentru a se atinge 50% din capitalul social aşa cum prevede legea, este de 11 miliarde de euro, din care şase miliarde la firmele cu capital străin, 4,5 miliarde la firmele private cu capital autohton şi 0,5 miliarde de euro la companiile de stat", a declarat vineri Georgescu în cadrul unei conferinţe pe teme de contabilitate.

Sigur, că firmele nu vor scoate acești bani doar din mărirea prețurilor produselor și serviciilor pe care le vând. Întrebarea din titlu a fost provocatoare. Din păcate tehnica titlurilor provocatoare este necesară și pentru cauze bune.

De fericire, cititorii Cum Să Faci Un Leu și-au dat seama, au înțeles că vreau să-i provoc, căci au învățat Cum să citeascăștirile financiare. Din titlu lipsește referința: ...cu 11 miliarde peste cât? 11 miliarde în cât timp?...

Sigur că firmele se mai și împrumută, își mai taie și din profit - atunci când au nevoie de bani pentru investiții. Cam așa  funcționează lumea, și asupra acestui lucru vreau să vă atrag atenția.

(PARANTEZĂ. Și totuși, îmi spun câteodată câte o întrebare din astea incredibile, ușor idioate: „Dar dacă vor dori vreodată să ia toți banii din creșterea prețurilor”. Am auzit azi dimineață o intervenție de ascultător la radio, care suna cam așa: „Am fost aseară și am protestat la Parlament, pentru că m-am temut că ar putea să dea ăștia o lege care să-mi interzică să protestez”. Frisonant, nu-i așa?! Infernală stare de nesiguranță. Luăm de bună ideea că... (ce-mi place expresia englezească  for granted) standardul de viață actual este garantat,  dar nimic nu e garantat. Am închis PARANTEZA)

Ca știți că, dacă un lucru ți se pare prea scump asta poate fi din trei motive:




LUNI, 11 IULIE 2016




Ce faceți cu banii? Îi puneți chiar pe toți în titlurile de stat pentru tot poporul?

Cine își mai amintește de obligațiuni ca aceasta?
Erau tezaurizate de popor.
Începând de azi şi până în 29 iulie inclusiv, puteți cumpăra, în sfârșit, titluri de stat românești accesibile, la o valoare nominală de 100 de lei. 

Titlurile de stat „pentru tot poporulˮ, de a căror necesitate nu am obosit să scriu ani de zile, sunt emise pe un termen de doi ani şi plătesc o dobândă de 2,15% pe an.

Mai multe AICI


JOI, 26 Mai 2016


Descoperiți Banii PE VIU. Toate evenimentele Târgului de investiții „Banii Tăi EXPOˮ se vor transmite LIVE pe net. Se va juca și piesa de teatru „Pușculițaˮ



Vineri 27 și sâmbătă 28 iunie, în Piața Universității, va avea loc Târgul de investiții „Banii Tăi EXPOˮ, unde puteți descoperi cum se face un leu, cu ajutorul unora dintre cei mai tari meseriași în administrarea investițiilor.

Aduceți-vă și copii, căci pe scena Banii Tăi Expo, actorii de la Teatrul Vienez de Copii vor juca spectacolul „Pușculița”, de Eugene Labiche – spun organizatorii de la Bursa de Valori București (BVB).

Depozitarul Central vă va spune gratis ce acțiuni aveți și unde.

Ar urma să se facă și educație financiară, nu glumă!

Se vor organiza peste 20 de seminarii, „cu cei mai buni experți financiari, despre administrarea banilor, investițiile în titlurile de stat, diversificarea plasamentelor, administrarea portofoliului și multe alte subiecte. Înregistrarea pentru seminarii este deschisă publicului și gratuită, iar locurile se pot rezerva prin intermediul website-ului oficial al expoziției: www.baniitaiexpo.roˮ.

Activitățile din cele două zile ale Expoziției vor fi transmise live pe site-ul www.baniitaiexpo.ro, unde va putea fi urmărit întreg evenimentul. Transmisiunea în ambele zile va fi între orele 9:00 și 18:00.

Cine va veni și ce va face pentru tine?





LUNI, 9 MAI 2016

DESCOPERĂ Prețul banilor. Ce este și ce legătură are cu aurul?


Toată lumea știe: dobânda reprezintă suma de bani pe care trebuie să o plătească beneficiarul unui împrumut celui care îi dă bani. Și este altceva decât rata dobânzii, exprimată în procente.

Frumos!

Sigur că dobânda este, printre altele, o sumă de bani, dar ce este de fapt? Mă întreb și eu, inocent, într-un articol pentru Burcash.ro. Sumedenie de site-uri pretențioase de finanțe personale și platforme de educație financiară se grăbesc să dea formula dobânzii compuse, dar cu greu afli că:

„Dobânda reprezintă prețul care trebuie plătit...ˮ

Poftim? STOP! Ce-a zis!? PREȚUL!!? Încă o dată, vă rog? Prețul cui?

JOI, 28 APRILIE 2016


Descoperă TOPUL COMISIOANELOR la bănci. De la trei sferturi dintre bănci pleci cu mai puţini bani decât le aduci în depozite


Numai la cinci bănci din 23 câştigul impozabil din plasarea banilor îndepozite este mai mare ca zero.

Printre cele care nu-și trimit acasă clienţii cu mai puţini bani decât le-au adus în depozite, se numără doar trei bănci mari: Banca Transilvania,  BCR şi Raiffeisen Bank. Mai sunt două bănci mici peste zero,

Comisioanele ucid orice câştig la toate celelalte (v. tabelul de mai jos, realizat de FinZoom.ro).  Din rezultate scădeți 16% impozit.

DESCOPERĂ cursul valutar mediu, într-un an de mare agitație pentru leu și euro deopotrivă

Ce ne facem, că se anunță mare agitație cuCURSUL VALUTAR în acest an!

Analiștii Erste văd un euro vagabond între 4,4 și 4,6 de lei „bucata”.

Pe termen scurt, analiștii tehnici consideră că, dacă euro se stabilizează confortabil peste 4,48 lei, ținta cheie de 4,5 lei va intra sub asediu. Or, noi știm din seria articolelor  Ce Face Leul, că dacă euro nu rămâne sub cotația de 4,5 lei, balanța nu mai înclină în favoarea Leului.

Peste 4,5 este pericol!

Da? Ce pericol? Care este adevăratul pericol?

MARȚI, 22 MARTIE 2016


DESCOPERĂ O alegere de meseriaș: În ce ar investi el acum pentru pensie

Cele mai raționale investiții pentru pensie sunt acțiunile, dacă ai 40 de ani sau mai puțin. Am mai convenit și explicat o dată de ce (v. AICI).

Ei bine, acțiunile companiilor  Transgaz (simbol bursier TGN),Transelectrica  (TEL) și – surpriză! – SIF Oltenia (SIF5) sunt cele TREI titluri pe care un prieten de-al meu, director de investiții, le-ar alege astăzi, pentru a-și construi un plan de plasamente (în acțiuni!), în vederea pensionării.

Cititorii Cum Să Faci Un Leu, îl cunosc pe Laurențiu Roșoiu, care ține blogul partener „TdbT – Totul despre banii Tăi”. Laurențiu este director  la firma de administrare de investiții Star Asset Management și este obișnuit să facă alegeri ca aceea de mai sus, „pe baza datelor, informațiilor disponibile la momentul actual, în actualul context și cu setul de cunoștinte de care dispun în prezent”. Câți ani ai Laurențiu? Nu, nu cred să aibă 40.

Bine, Transgaz (TGN), Transelectrica  (TEL) – înțeleg. În piață, ca și în manuale TGN și TEL sunt considerate  „acțiuni defensive”, pentru că nu prea au de ce să ofere surprize neplăcute.

Dar SIF5??!  SIF5 este o acțiune speculativă! SIF 5 este o societate de investiții financiare, care câștigă din așa ceva, din dividendele companiilor la care a investit și din prețurile la care le-a vândut acțiunile.

Este greu de conceput că TGN și TEL, companii cu statul acționar majoritar,  vor dispărea câtă vreme vor mai fi de transportat gaze naturale și electricitate pe magistralele naționale!

În schimb, SIF5 poate dispărea în câțiva ani, dacă acționarii lor, cu toții privați, vor să-și împartă între ei averea SIF-ului.

Hai să vedem....

LUNI, 21 MARTIE 2016


DESCOPERĂ Fascinanta lume a celor șapte păcate, care îi amenință pe investitorii începători

Niște oameni, nu neapărat curajoși, dar responsabili cu banii lor, probabil că abia descoperiseră că există bursa (poate abia auziseră de ea), atunci când au venit la un forum recent organizat pentru investitorii individuali.

Ori probabil că știau deja că Bursa este vie și palpitantă, dar  noțiunile elementare ale investiției nu le erau tocmai familiare.

Dovada: înainte de orice secrete ale bursei, au fost atrași de drumul parcurs spre răspunsurile la întrebări precum:

Cum îți câștigi siguranța financiară?

Ce forță ai să obții venit pasiv?

Care este averea ta netă?

Cum să economisești dacă nu-ți ajung banii?

Și li s-a răspuns la întrebări.

Au fost nesperat de multe zeci de investitori începători sadeá, care au rezistat până în după amiaza acelui forum, când a început sesiunea care le-a fost dedicată.

În sesiunea respectivă a fost fascinant spectacolul interacțiunii neinițiaților cu informațiile, cunoștințele și pildele care li s-au livrat prin Experiența Burcash. Cunoscutul coach a ținut capul de afiș în sesiunea respectivă și mi-a inspirat o reluare a temei mele favorite:

Cele șapte păcate care îi amenință pe investitorii începători la Bursă
...într-un articol scris, ca urmare, pentru Burcash.ro.

Înainte de păcate, însă, în articol am selectat virtuțile  răspunsurilorla întrebările de mai sus, așa cum  le-a livrat Burcaș. Eusebiu Burcaș. Și nu numai el

Experiența în cauză a fost împărtășită la Forumul Investitorilor Individuali, organizat de Bursa de Valori București (BVB). Unde am livrat la rândul meu o pildă despre Cum se citesc știrile financiare




LUNI, 21 Martie 2016

DESCOPERĂ Fascinanta lume a celor șapte păcate, care îi amenință pe investitorii începători

Niște oameni, nu neapărat curajoși, dar responsabili cu banii lor, probabil că abia descoperiseră că există bursa (poate abia auziseră de ea), atunci când au venit la un forum recent organizat pentru investitorii individuali.

Ori probabil că știau deja că Bursa este vie și palpitantă, dar  noțiunile elementare ale investiției nu le erau tocmai familiare.

Dovada: înainte de orice secrete ale bursei, au fost atrași de drumul parcurs spre răspunsurile la întrebări precum:

Cum îți câștigi siguranța financiară?

Ce forță ai să obții venit pasiv?

Care este averea ta netă?

Cum să economisești dacă nu-ți ajung banii?

Și li s-a răspuns la întrebări.

Au fost nesperat de multe zeci de investitori începători sadeá, care au rezistat până în după amiaza acelui forum, când a început sesiunea care le-a fost dedicată.

În sesiunea respectivă a fost fascinant spectacolul interacțiunii neinițiaților cu informațiile, cunoștințele și pildele care li s-au livrat prin Experiența Burcash. Cunoscutul coach a ținut capul de afiș în sesiunea respectivă și mi-a inspirat o reluare a temei mele favorite:

Cele șapte păcate care îi amenință pe investitorii începători la Bursă
...într-un articol scris, ca urmare, pentru Burcash.ro.

Înainte de păcate, însă, în articol am selectat virtuțile  răspunsurilorla întrebările de mai sus, așa cum  le-a livrat Burcaș. Eusebiu Burcaș. Și nu numai el

Experiența în cauză a fost împărtășită la Forumul Investitorilor Individuali, organizat de Bursa de Valori București (BVB). Unde am livrat la rândul meu o pildă despre Cum se citesc știrile financiare



MIERCURI, 16 Martie 2016

DESCOPERĂ jocul DIVIDENDElor. Nevoile statului și nevoile investitorilor la Electrica și SIF Banat Crișana

FOTO: capital.ro. Mulțumiri
Se poate câștiga,  în doar câteva luni,  de peste cinci ori mai mult decât dintr-un depozit bancar, cu dividendele celui mai mare distribuitor de electricitate din România, Electrica S.A. (simbol bursier EL).

Conducerea Electrica (EL) va propune acționarilor să aprobe un dividend brut de 0,86 lei pe acțiune EL, ceea ce înseamnă un randament brut al dividendului de peste 6,9%, la prețul actual al acțiunii.

Calculezi randamentul dividendului împărțind dividendul pe acțiune la prețul cu care ai cumpărat acțiunea. Apoi compari cu rata dobânziiunui depozit bancar. Atenție, aceasta din urmă se exprimă în % pe an, în vreme ce dividendul îl încasezi în câteva luni.

Se câștigă bine cu EL și fără mare bătaie de cap.


MARȚI, 1 Martie 2016

DESCOPERĂ la planurile de economii cu bonus din sumele investite și secretele promoțiilor UPDATE

(vezi mai jos actualizarea)

Firma de administrare de investiții Certinvest derulează o promoție prin care acordă un bonus, în creștere, celor care își plasează economiile într-unul dintre fondurile  sale de investiții cu grad scăzut de risc.

Bonusurile nu sunt mari.  În realitate, diferența față de randamentul pe care cineva l-ar putea obține singur, „nebiciuit” de vreo promoție, este un preț pe care îl plătește respectivul, pentru că nu-și impune singur o disciplină de economisire și investiție.

Prețul consecvenței, bonusul, este în creștere, se plătește trimestrial și ajunge, după un an de economisire și plasare a economiilor în fondul Certinvest Obligațiuni,  la 2% dintr-o aceeași  sumă economisită și investită lunar.

UPDATE: De fapt, 2% se aplică la suma minimă pe care ți-ai propus s-o investești în a 12-a lună.

Cine știe - cunoaște că fondurile monetare și de obligațiuni sunt în mare scădere de formă, din cauza reducerii dobânzilor pe piață.

Dar mă rog, să vedem ce zice campania, care se desfășoară în perioada 1 martie 2016 – 31 martie 2017, potrivit datelor Certinvest.

Mecanismul este unul mobilizator, după cum veți vedea.


LUNI, 22 FEBRUARIE 2016


DESCOPERĂ și învață cum își aleg marii investitori acțiunile pe care să-și dea banii

Dacă știi care sunt cele mai importante criterii de atragere a investitorilor, pe care trebuie să și le propună un manager, vei ști și ce pretenții să ai și care sunt companiile care merită să-ți dai banii pe acțiunile lor.

Cele mai importante criterii de atragere a investitorilor de către o companie sunt: credibilitatea managementului și o strategie de afaceri eficace. Potențialul bun de creștere a veniturilor companiei este un criteriu clasat abia pe locul cinci într-un top realizat de firma de cercetare de piață Rivel Research Group.

Topul face parte dintr-un program de cercetare, Rivel’s Intelligence Council, unic în lume, potrivit Clarei Lavery, vicepreședinte al Rivel. Clara Lavery a prezenntat rezultatele cercetării la recenta conferință organizată de Bursa de Valori București, pe tema: „Strategii privind maximizarea valorii companiei și creșterea încrederii investitorilor”.

Rivel Research Group este specializată în cercetarea percepției investitorilor, realizată prin consultarea a mii de investitori și companii din toată lumea.
Astfel, programul Rivel’s Intelligence Council a relevat faptul că pentru investitori, respectiv pentru companiile care caută capital la bursă sunt mai importante calitatea și puterea de persuasiune a managerilor decât atractivitatea planurilor lor.

Pe primul loc în topul Rivel al criteriilor de atragere a investitorilor de către o companie este  credibilitatea managementului, cu 72% din voturile participanților la programul citat.


VINERI, 12 Februarie 2016

DESCOPERĂ refugii pentru bani, cu profit, de furtuna Marelui Deranj cinezesc – o propunere de la brokeri

Unde să-ți adăpostești banii, dacă băncile vor să le plătești ca să ți-i țină în depozitele lor?

Ce să faci, atunci, când îi auzi pe brokeri cum evocă probabilitatea în creștere „a unui picaj abrupt al burselor de acțiuni din Europa și Statele Unite”, declanșat de Marele Deranj chinezesc.

Adică mai abrupt decât până acum ?!

Există active de refugiu tradiționale care au reacționat ca atare în perioada asta. Titlurile de stat americane, sau germane, „bondurile și bundurile”, aurul și yenul japonez au început anul în forță, asigurând randamente de până la 11% în 2016, scrie Tradeville într-un raport.

Din păcate, românii nu prea au acces ușor și direct la titlurile de stat americane, la yenul japonez și nici chiar la aur, dacă nu vor să-l țină în debara.

Și atunci?


MARȚI, 9 februarie 2016


DESCOPERĂ pragurile Leului, aflat sub atacul euro. Ce face Leul Marți 9 februarie, în bănci și la bursă

Euro atacă la 4,49 lei pe piaţa interbancară (4,4895 lei, la ora 8,53),  după ce ieri a ajuns la minimul ultimelor două luni la cursul BNR.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,4763 lei/euro, 4,0434 lei/franc elveţian şi 4,0081 lei/dolar.

„Perspectiva noastră de ansamblu rămâne în continuare favorabilă monedei unice și vedem suporturi importante pentru reacția negativă recentă la 4,48, sau cel mai jos la 4,467 – 4,46 lei / euro”, scria ieri analistul Dan Rusu.  Se pare că știa el ceva...

În traducere liberă, Dan Rusu spune că aprecierea euro are un prag de Suport la 4,48 lei, Și într-adevăr, euro și-a oprit deprecierea pe piața interbancară la 4,4807 lei, ieri. Acum este deja la 4,4910 lei (ora 9,27)

De menționat că Rusu vede o tendință serioasă de apreciere a leului numai dacă euro scade sub pragul de 4,47 de lei. ceea ce ne aduce aminte de prognozele Erste pentru acest an.

Citește:


DESCOPERĂ Banii și Cursul EURO în 2016: Două bănci fac două estimări diferite. De ce? Care sunt argumentele lor?

Ne întoarcem la curs după două cuvinte despre burse: Bursa de Valori București nu mai are ocazia să revină, la rândul ei, deasupra unui anume prag, peste care sunt permise speranțele de reluare a creșterii.

Pe marile piețe de Capital, marii speculatori se așteaptă ca indicele bursei din Londra FTSE 100 să deschidă cu 0,5 % mai jos decât a închis luni 8 februarie, indicele DAX din Frankfurt cu 0,8% mai puțin, în timp ce indicele CAC40 din Paris este văzut cu 0,4 % mai jos.

Supărarea continuă pe burse


LUNI, 1 Februarie 2016

DESCOPERĂ BANII: Euro va forța deprecierea leului până dincolo de 4,55. Care poate fi replica Leului

Leul a câștigat cinci bani în prima zi de februarie, într-o zi de volatilitate nebună pe piața valutară interbancară.

Luni, euro a început ziua de luni la 4,5738 lei și o încheie, 13 ore mai târziu, la 4,5232 (la ora 21 era de patru ore la acest nivel).

Ziua aproape că s-a încheiat și, după ce volatilitatea nebună a trecut, putem asimila mai tihnit indiciile tehnice găsite de analistul Dan Rusu de la BT Securities, încă de dimineață. (v. cap DIDACTICE, pentru explicații)

Raportul lui Dan Rusu de luni dimineața spune că rămân valabile obiectivele euro de a ajunge la 4,55 – 4,56 lei.
CLIK pe POZĂ

Totuși, leul poate căpăta putere până pe la 4,517, poate chiar și mai jos, dar asta nu ar însemna mare lucru, câtă vreme euro nu scade sub 4,47 lei. Abia atunci „am relua scenariul favorabil leului și pe termen mediu / lung”.

Interesant este că șiErste Group Research încă mai prevede, ca acum două luni, o medie a cursului euro de 4,48 lei în primul trimestru din 2016  și scăderea la 4,45 lei abia  în trimestrul al treilea din 2016.

Cu alte cuvinte, Erste nu și-a schimbat vederile și crede că febra din ultimele două luni se va potoli.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5320 lei/euro, 4,0838 lei/franc elveţian şi 4,1723 lei/dolar.

Știm de ce leul a fost cuprins de slăbiciune în ultimele două luni?


JOI, 28 Ianuarie 2016

DESCOPERĂ DIVIDENDELE Sezonul dividendelor este deschis cu un randament de peste 8%, de „Revelația din Dorohoi“

De câțiva ani, scriu despre generozitatea la dividende a ceea ce am numit “Revelația din Dorohoi”, Conted Dorohoi (CNTE), producătorul de confecţii  pentru branduri ca Zara, Louis Vuitton şi Pierre Cardin.

Compania Conted Dorohoi, listată la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul CNTE, a anunțat în această dimineață că propune acționarilor săi să dea un dividend de 4,207 lei / acțiune.

La ultimul preț din al acțiunilor (52 de lei pe acțiune), profitul obținut de investitori doar din primirea dividendelor (randamentul dividendului = dividend / preț), va fi de peste 8%, foarte bun în condițiile ofertelor actuale de pe piață privind finanțele personale.

Dobânzile la depozitele bancare au căzut sub 2% pe an, iar cu acțiunile CNTE, s-ar obține de peste patru ori mai mult, brut  într-o jumătate de an, cel mult

Compania va da acționarilor, de fapt tot profitul net pe anul trecut, de puțin peste un milion de lei.


MIERCURI, 20 Ianuarie 2016

Faceți o pauză! Aflați de ce Leul se numește Leu, de ce „nu face două parale“, mai ales când nu ai „un șfanț în buzunar“...

Acum, că ne întrebăm în fiecare dimineață care e valoarea lui, poate ne mai relaxează să aflăm că Leul a trecut de vârsta de 180 de ani.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835, dar denumirea leului românesc vine mult mai de demult.

Numele banilor noștri se trage de la talerul olandezlöwenthaler, folosit ca monedă de Țările Române în secolul al XVII-lea.

Talerii aveau gravat pe ei un leu rampant, iar locuitorii l-au denumit rapid “leu”.

Talerul - leu a fost folosit în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce a fost scos din uz, încă reprezenta o unitate de calcul monetară. Noțiunea de “leu” a supraviețuit, și la leu se raportau toate preţurile în anii ce au urmat, potrivit site-uluiIdentitatea.ro.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale otomane.

Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină.

În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei.



SÂMBĂTĂ, 16 Ianuarie 2016

DESCOPERĂ banii inteligenți. Există soluții și în mijlocul Marelui Deranj provocat de chinezi

(FOTO: smh.com.au)
Să vedem cum se citesc știrile financiare. Despre soarta banilor noștri în Marele Deranj chinezesc.

Bursele și-au reluat prăbușirea, ceea ce ne convine mult nouă celor care  nu avem bani  intrați în joc, dar vrem să învățăm câte ceva, la Cum Să Faci Un Leu.

„Rămas fără cuvinte! 15 ianuarie, încă o zi de căderi pe BVB!“ exclamă Laurențiu Roșoiu, pe blogul său. BVB este Bursa de  Valori București.

Laurențiu Roșoiu nu este numai bloger. Este și director la o societate de administrare a investițiilor, iar când un manager de investiții riscă să se expună, spunând că a rămas fără cuvinte, în urma căderii bursei, înseamnă că s-a întâmplat ceva foarte rău.


Ce se putea întâmpla atât de rău?




VINERI, 15 Ianuarie 2016

DESCOPERĂ Banii în bătaia vântului la burse. Atunci când orice informație spulberă optimismul naivilor și îi încântă pe oportuniști

Speculatorii au fost atrași chiar și de oportunitățile micii Burse de Valori București (BVB), azi dimineață, când aceasta a deschis cu toți indicii pe plus, și încă peste +1%.

Apoi cotațiile au intrat pe o traiectorie confuză.

Acum (ora 16) se prăbușesc.

Indicii BVB exprimă scepticismul exprimat în SENTIMENTUL din această DIMINEAȚĂ, și scad toți cu peste 2%, cel mai mult (-3,05%) indicele energetic, care face media ponderată a variațiilor de preț ale acțiunilor companiilor de specialitate.

OMV Petrom (SNP) atârnă cel mai greu în indicele energetic, cu o cădere de -4,15% și cu o contribuție de 28% la portofoliul indicelui. Replica acțiunii cu simbolul bursier SNP nici nu putea să fie alta la scăderea prețului țițeiului sub 30 de dolari barilul.

Evoluțiile confuze, cu mari creșteri și mari scăderi, se numesc volatilitate și marile burse le-au suferit și ele.

De ce se întâmplă toate acestea?


JOI, 14 Ianuarie 2016

DESCOPERĂ refugii pentru bani, în vremuri tulburi. Aurul și argintul nu mai sunt refugii, nu „de azi pe mâine“

Este deja de multă vreme o obsesie obositoare să cauți în aur refugiu de vreme rea, pentru bani.

Sună deja a banalitate să spui că aurul este bun atunci când:

> Când e vreme rea pe piețele financiare.

> Când dobânzile la bancă sunt ridicole, când  bursa nu mai merge, și nu poți avea încredere în nici o tendință pe termen mediu.

> Și mai ales când ai o prejudecată, încă stăruitoare față de fondurile mutuale. (Asta e chiar caraghios: ai risca la Bursă, că e mai confortabil să ți-o faci cu mâna ta, dar nu ai avea încredere în niște profesioniști veritabili ai investițiilor).

Și ce apetisant pare atunci, să te îndrepți spre aur, dacă obsesia așa comandă!

Nici nu e greu: BCR și Piraeus Bank vând monede și lingouri de cinci grame sau de un kilogram, ca să nu mai vorbim de instrumentele derivate foarte riscante, ușor de găsit pe net.

Și totuși, aurul nu pare că este soluția bună. În nici un caz pentru cei care nu sunt capabili să aștepte cu anii, în cazul unor pariuri greșite. Cu atât mai mult când te minți și îți spui că de refugiezi în bijuterii. (Ăsta este un alt subiect)

Cotațiile metalelor prețioase și ale instrumentelor financiare bazate pe ele rămân jos, de câteva luni la nivelurile minime din ultimii cinci ani.

Nu prea ai în ce te refugia? Sau poate acum ar fi cazul să intri pe aur? Să vedem ce spune un profesionist




MIERCURI, 13 Ianuarie 2016

SENTIMENTUL de DIMINEAȚĂ este TEAMA de decuplarea de marile piețe europene. Suferim și când acestea se bucură

Euro nu reușește să se mențină peste pragul de 4,53 de lei pe piața interbancară. Asta ar fi de bine.

Tonul dat de bursele din Extremul Orient este pozitiv, marii speculatori de pe marile piețe europene de asemeni pariază pe o deschidere în creștere a acestora,

Și asta ar fi de bine, dar...

Șansele Bursei de Valori București (BVB) se dovedesc cam încurcate azi. Ieri am crezut că bursa va începe ziua bine, ca toată lumea bună, dar nu pra a fost bine. Și a încheiat-o în scădere.

Ieri Bucureștiului  i-a fost administrată o lecție de modestie: în vremuri grele nu trebuie să te aștepți ca o piață mică să aibă comportamentul uneia puternice.

Și azi, perspectivele piețelor mari sunt bune, statistica oficială chineză a produs o veste încântătoare, dar ce încredere să mai avem în intuiții, dacă ieri ne-au înșelat?!

BVB a mai fost decuplată de marile burse, cu diferite ocazii, dar acum s-ar putea să fie vorba de un fenomen nu de o ocazie.

Problema cea mai mare a lumii este acum China. China este mare dar emergentă.  Dacă o economie mare ca a Chinei (a doua din lume după cea a SUA) merge rău și sperie pieței, ce pretenții să mai avem de la o piață mică, așa ca a României?!

Aflaţi mai multe »


SÂMBĂTĂ, 9 Ianuarie 2016

Învață să-ți faci planul finanicar pentru 2016

Eusebiu Burcașeste probabil unul dintre cei mai cunoscuți coach-eri de finanțe personale și investiții din România. Am primit recent de la dânsul, eu și ceilalți mulți prieteni ai lui, un mail care ne întreabă:

„Tu ce ai văzut astăzi când te-ai ridicat din pat?
Răspuns corect: “Planul meu de acţiune”

Nu e dulce ardeleanul nost’?

Este, căci mai departe pune la dispoziție gratis un ghid care nu poate eșua și te trimite mintenaș la cursurile lui cu plată.

Dar ghidul este grozav. Întrebările prin care ghidul plasează oferta la pedagogia maestrului sunt corecte:


MIERCURI, 6 Ianuarie 2016

DESCOPERĂ BANII: FORŢA PORTOFOLIULUI DE FONDURI DE A LUA ÎN STĂPÂNIRE RISCUL. MODELUL CELOR MAI PERFORMANTE FONDURI

Nici o criză nu este suficient de puternică pentru a opri ciclurile fireşti ale creşterii economice.

Oricât de îndelungată, de neobişnuită sau de "atipică" ar fi, o criză nu poate decât să obstrucţioneze creşterea.

Dar nu s-o şi oprească.

Uneori, cam la un secol odată, obstrucţia este suficient de derutantă încât unii să o confunde cu sfârşitul lumii, dar niciodată nu este mai puternică decât forţa vitală de creştere a unei economii serioase.

Fondurile mutuale de acţiuni captează forţa vitală a unei economii, o întreţin în folosul tuturor şi o fructifică în beneficiul investitorilor lor.

Cu fondurile de acţiuni, bine şi corect construite, administrate şi folosite, se poate trece peste prăpastia oricărei crize.

În ultima zi a anului trecut am început să căutăm sensuri în portofoliul virtual al celor mai performante fonduri mutuale româneşti de pe piaţă.


Ce am descoperit?

MARŢI, 5 Ianuarie 2015

DESCOPERĂ BANII şi farmecul portofoliului cu cele mai performante fonduri mutuale în 2015 (II). Ce nu am apucat să spun înainte de Anul Nou

Am postat articolul...
DESCOPERĂ BANII: Portofoliul cu cele mai performante fonduri mutuale în 2015...,
...  tocmai când ajunsesem cu descrierea la ce era mai palpitant în portofoliu, categoria fondurilor diversificate, cele în care încep să apară acţiunile.

A trebuit să plec la petrecerea de Anul Nou.

Să continuăm acum, cu fondurile diversificate, o altfel de petrecere.

Vă mai amintiţi portofoliul? 

Să faci un portofoliu de fonduri mutuale este una dintre cele mai elegante dintre operaţiunile posibile de finanţe personale. Să-l faci de-adevăratelea, desigur, nu doar virtual, ca acesta. Dar chiar şi virtual, păstrează ceva din farmecul real.

Un astfel de portofoliu nu se abate de la nici o regulă a unui buget de familie sau a finanţelor şi investiţiilor personale.

Dimpotrivă, poate fi un exemplu de excelenţă a aplicării celor mai bune reguli ale finanţelor personale.




LUNI 4 ianuarie 2016

DESCOPERĂ Povestea Banilor penrtu copii. Un filmuleţ

Nu mă mai încurc cu nici o prezentare, nici nu mai fac vreo critică a vreunei raţiuni.
Serviţi, vă rog, filmuleţul şi să mulţumim realizatorilor.
POVESTEA BANILOR
 https://www.youtube.com/watch?v=bxFHUFh81TQ


Vorbim mai târziu pe tema asta


JOI, 31 Decembrie 2015

DESCOPERĂ BANII: Portofoliul cu cele mai performante fonduri mutuale în 2015. La ce ne mai foloseşte acum

Randamentul unui portofoliu care ar fi fost constituit, chiar acum un an, cu cele mai performante 11 fonduri mutuale româneşti în lei, ar fi de 5,43%. Pe de altă parte, pierderile pe indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) ar fi mai mari de 1,1%.

Ce sens mai are să calculăm acum ceea ce nu mai putem câştiga, dacă nu am investiti la timp?

Avem multe de învăţat dintr-un top al performanţelor fondurilor mutuale şi, de aceea, am construit portofoliul acesta imaginar.

Am făcut-o inclusiv de dragul regulii minunate a diversificării.



MARȚI, 29 DECEMBRIE 2015


DESCOPERĂ Banii și Cursul EURO în 2016: Două bănci fac două estimări diferite. De ce? Care sunt argumentele lor?

Două estimări de curs euro pentru anul viitor, venind de la două echipe de cercetare diferite, îmi dau ocazia să vă spun câte ceva despre cum trebuie citite știrile și articolele financiare.

Cea mai recentă estimare a Erste Group Research prevede o scădere a mediei cursului euro de la 4,48 lei în primul trimestru din anul viitor, la 4,45 lei în trimestrul al treilea din 2016. Și în al patrulea

Nu putem decât să ne imaginăm ce ar putea să se întâmple între octombrie și decembrie 2016 ca estimarea Erste să se apropie, măcar de cursul mediu la care se gândește echipa de la Banca Transilvania (BT). Aceasta a emis o estimare de curs mediu pe 2016 de 4,37 lei.

Care e treaba? E greșită vreuna dintre cele două estimări? (Mă feresc să le numesc prognoze, căci acest cuvânt este adeseori confundat cu “oracole”, profeții, etc.).


24 decembrie 2015 și oricând vă veți dori

Valoarea banilor

foro: tanaramccauley.org
Cine cunoaște cu adevărat valoarea banilor?

Cei ce îi au, sau cei care le duc lipsa?

Cei care îi socotesc pe ai lor, sau cei care îi fac pentru alții?

Cei care îi cheltuie pentru "sărbătorile de iarnă", sau cei  care pot face o sărbătoare în fiecare zi?

Cei care cunosc valoarea zâmbetului celor pe care îi iubesc, sau cei care știu că undeva banii lui au adus zambet cuiva necunoscut?

Cine iubește cu adevevărat, cunoaște valoarea sărbătorilor adevărate și știe că banii lui, mulți - puțini nu fac două parale dacă nu aduc bucurie unor copii, mari sau mici.

Vă doresc Sărbători Veritabile, căci acestea nu pot fi decât fericite.

La Mulți Ani!



21 decembrie 2015

DESCOPERĂ BANII: Bugetul care ți se potrivește. Regula lui 10%

Vreau să răstorn metoda de a face un buget de familie, plecând de la un alt must,alt element obligatoriu decât cele de care sunt doldora mai toate ghidurile de finanțe personale.

Este plin netul de rețete de buget personal și de buget de familie. Nu mai are rost fandoseala de a mai produce și eu una, compilându-le inevitabil pe celelalte, pe care le consider eu mai valoroase.

Vreau altă metodă.

"Regula lui 10%" înseamnă că, dacă găsești 10 lei într-un buzunar, iei un leu din ei și uiți de el într-alt buzunar, într-un anume buzunar, de fapt. Al tău, dar unul în care Faci Leul Mai Mare Și Mai Frumos.



17 decembrie 2015

Partener Cum Să Faci Un Leu: O artă a înțelegerii și a promovării piețelor financiare

Adrian N. Ionescu.
Are același entuziasm din trecut
și mai multă știință de a face
Eu sunt Adrian N. Ionescu, iarCum Să Faci Un Leu este un concept integrat de finanțe personale și educație financiară.

Vă propun să fiți partenerii proiectului Cum Să Faci Un Leu, în care integrez experiența mea de jurnalist economist, specializat în investiții personale,  și talentul meu de trainer de finanțe personale.

Cum Să Faci Un Leu este deocamdată doar un blog în care postez cele mai importante știri pentru finanțele personale ale clienților dumneavoastră, dar și conținutul cel relevant pentru educația financiară și mai ales investițională a acestora.

Va fi o platformă integrată de finanțe personale și de educație financiară, implicit sau explicit, după caz.

Prin blog, dar și prin toate mijloacele la care am acces, fac din demersul meu un act de de promovare a valorilor piețelor financiare autohtone  și a valorilor dumneavoastră.

Experiența și anii de contact nemijlocit cu publicul mă fac capabil să întreprind demersul de educație financiară cel mai potrivit cu ținta aleasă, demersul devenind un spectacol care bucură și folosește totodată.


8 decembrie 2015

ÎNCEPĂTORI: Vrei să-ți cumperi casă nouă? Uite lista pericolelor de care trebuie să te ferești

FOTO: spatiulconstruit.ro
Perioada actuală este “cumva similară” cu cea de după 2001. Ca și atunci piața imobiliară a început să crească și chiar dacă acum nu se vor mai înregistra creșteri cu 100% ale prețurilor imobiliare, sunt câteva repere de care e bine să ținem seama, potrivit lui Luca Dezmir. Acesta este „milionarul mioritic”, cel care a avut printre cei dintâi din România curajul să scrie despre finanțele pesonale.

Luca Dezmir spune că piața imobiliară crește pe sectorul locuințelor personale (case și apartamente), mai ales în orașele mari. Creșterile sunt reale și sunt evidențiate de statisticile care se fac periodic.


Descoperă banii: Ce griji vom avea anul viitor pentru finanţele personale. Care sunt perspectivele 2016 sesizate de BCR Cercetare

Nu ezitaţi să vă plictisiţi, dar luaţi aminte bine la ce urmează mai jos.

De cât de bine este gospodărită întreaga economie a ţării depind:
  • salariile,
  • veniturile fiecăruia dintre noi,
  • cheltuilile pe care le facem vrând nevrând, ca şi
  • dobânzile pe care le primim pentru depozitele bancare,
  • randamentele pe care le înregistrăm la investiţiile în fondurile mutuale de toate tipurile sau chiar direct la Bursă.
Chestiile macroecomice sunt plictisitoare – ok, dar nici o persoană responsabilă cu propriile „finanţe personale” nu le ignoră. Să încercăm să ne explicăm cum ne este afectată viaţa de chestiile macroeconomice, citind despre perspectivele pe 2016, identificate de analiştii din echipa BCR Cercetare. 
MAI MULTE AICI

 

Descoperă banii: Învaţă tu şi învaţă-i pe copiii tăi: Cum se fac, cum se înmulţesc, cum se cheltuie

Am schiţat un curs de iniţiere în secretele economisirii, o joacă de curs, care să fie de folos copiilor voştri de orice vârstă dar şi vouă înşivă. Îl pot susţine pentru cel puţin trei copii deodată şi pentru cel mult 10.

Cursul are o avanpremieră care vă va arăta, fără nici o obligaţie, cât de simplă şi de plăcută este descifrarea secretelor banilor.  Şi mai ales, ne vom cunoaşte între noi, pentru ca schiţa de mai jos să se transforme într-un suport memorabil de cunoştinţe.  

Obiectivul cursului:

  • Însuşirea unor deprinderi, abilităţi şi cunoştinte adaptate defieritelor niveluri de vârstă ale copiilor şi adolescenţilor, care să-i conducă la un start financiar veritabil în viaţă
  • Deschiderea drumurilor spre o independenţă financiară pe termen mediu şi lung, în acord cu principiile şi dorintele lor.
  • Stabilirea unor reguli şi a unor conduite de finanţare a cheltuielilor, a unor obiective financiare pe termen scurt, mediu şi lung, tips & tricks pentru reducerea cheltuielilor.

Modulul 1: Ce sunt banii? Care este valoarea banilor? Ce este independenţa financiară. Sau libertatea. Diferenţa faţă de loterie.  Bugetul de venituri şi cheltuieli.


  • Cum să înţelegem banii? Dar cum ne înţelegem dorinţele?
  • Banii sunt aproape nişte fiinţe vii, aşa cum şi dorinţele noastre sunt vii. Pentru multe dorinţe avem nevoie de bani. Pentru altele, deloc. Un buget deştept le ia în consideraţie şi pe acestea din urmă.
  • Ca să înţeleg ceva trebuie să(-l) cunosc. Cum au apărut banii şi fantasticul lor drum pănă la a deveni, la rândul lor,  mărfuri. Cum se pot cumpăra cât mai ieftin banii.


JOCUL 1: (Farmecul jocului este că ne creşte tuturor IQ-ul financiar ):


Să ne imaginăm că avem, toţi 10, în total, 10 calculatoare, 10 tastaturi şi 10 mouse -uri, dar nici unul dintre noi nu are şi calculator şi tastatură şi mouse. Unul are trei mouse-uri , iar alţi doi nici unul.



Hai să zicem că Eu am tastatură şi mouse, Tu, ai... iar Tu ai..
Eventual, să facem un tabel, sau dacă vă distrează mai mult hai să vedem dacă ne înţelegem şi fără....

Nici unul dintre noi nu are bani şi, de altfel, să ne imaginăm, oricât vi se pare de absurd, că banii nici nu s-au inventat.

Şi atunci folosim trocul, adică cei ce au mai multe lucruri de acelaşi fel le dau la schimb contra lucrurilor pe care nu le au.

Haideţi să încercăm sa ne completăm  lipsurile ca să putem lucra....
Ajungem repede la mari dificultăţi: câte tastaturi mi+ar trebui ca să le schimb pe un calculator?

Poate că voi ştiţi, că aveţi deja ideea de bani, dar v-am spus, uitaţi de bani, BANII NU S-AU INVENTAT!!! Iar valoarea unui calculator  stă în calitatea lui de a fi folosit. Ce valoarea are dacă nu poate fi folosit?

Nu-i aşa că dacă, nu ai încotro, dacă ai fi pe o insulă pustie – cum se zice, ai da un calculator pe un mouse şi unul pe o tastatură, ca să poţi folosi al treilea calculator?

Lucrurile s-ar schimba dacă unul dintre noi ar avea 100 de tastaturi şi ceilalţi niciuna, dar fiecare din ceilalţi nouă ar avea mai mulţi „mauşi”, iar unul dintre noi ar avea două calculatoare, dar nici mouse nici tastatură. Ar urma o serie de schimburi în natură care va duce la satisfacerea nevoilor tuturor.


Trocul a fost principalul formă de comerţ multă vreme. Alimentele se schimbau pe lemn sau cărbune, sau serviciile (transportul cu calul altuia, cu lemn sau alimente).
Celelalte produse îşi găseau preţul în anumite cantităţi dintre marfa cea mai cerută pe piaţa respectivă. 

În Japonia, multă vreme totul se vindea şi se cumpăra în cocu.. o unitate de măsură a orezului.
O casa costa atâtea cocu, un cal atâţia cocu. Cum ar fi kilogramul de grâu.

Păi cocu ăsta era un fel de monedă, de ban. Se putea folosi la cumpărarea şi la vânzarea a orice altceva.

Ştiţi de unde vine cuvântul salariu? Vine din limba latină, limba romanilor (salarium), care plăteau plăteau o parte din serviciile soldaţilor cu raţii de sare (sale).

De aici şi până la bani nu a fost decât un pas. Cele mai răspândite lucruri dintr-o regiuune jucau rolul banilor. Dar oamenii au căutat mereu un lucru care să fie valabil, căutat şi util peste tot  pe unde mergeau.

Aşa s-a ajuns la monedă. Şefii ţărilor au înţeles că lucrurile se vor simplifica dacă vor „bate monede din diferite metale. S-au folosit diferite metale, dar staţi aşa, orice fierar ar fi putut să-şi facă banii de care avea nevoie şi se îmbogăţea cât voia, nu?

Şi atunci s-a căutat un etalon de valoare, o unitate de măsură a valorii. Nu a trebuit mult să se ajungă la aur. Şi atunci şeful ţării, regele să zicem, a decis: un leu valorează un gram de aur (unităţile de măsură sunt din altă lecţie...). Şi pe moneda respectivă se afla figura regelui, ca un semn de încredere în cuvântul lui.

Aurul are încă aceste calităţi. Dar nu mai este folosit ca monedă pentru că banii înşişi au ajuns să fie doar nişte numere în nişte conturi de bancă.


Modulul 2: Acum că avem bani, CE facem cu ei?


  • Cum s-au transformat banii în marfă. De ce se schimbă preţul banilor. Cererea şi oferta de bani, dobânda, cursul valutar.
  • Inflaţia
  • Protecţia împotriva inflaţiei. Dobânda
  • Banii bolnavi scot de pe piaţă banii sănătoşi
  • Tot ce avem nevoie ca să facem treabă bună

JOCUL 2: Cine vrea să fie regele, ca să emită bani? 


Sau măcar trezorierul lui (cel ce păstrează comorile), ministrul lui de finanţe. Nu îi va fi uşor nici regelui, nici ministrului de finante. Staţi aşa, nu toţi deodată... Sunteţi siguri că puteţi să faceţi bani?  Ştiţi cât aur să conţină o monedă, sau ce valoare să aibă fiecare?

Să reluăm jocul cu calculatoarele: Este clar că trebuie să avem la dispoziţie un depozit de calculatoare, unde ajung toate componentele cu care se fac calculatoarele şi unde, eventual se produc calculatoarele.

Depozitul ăsta este ca o Bancă Naţională, care emite lei, sau dolari sau euro. Orice vă place vouă să emită, veţi vedea că nu e mare diferenţă...

Cum s-a ajuns la tipărirea de dolari şi de euro - sunt chiar nişte aventuri foarte interesante...
Tipărirea, de fapt emiterea de bani nu se face chiar în funcţie de câte tastaturi, monitoare sau calculatoare are fiecare, ci de cât a muncit fiecare ca să le cumpere.

Nu se vede cu ochiul liber legătura dintre numărul de tastaturi şi munca pe care trebnuie s-o faci ca să le cumperi, nu? Şi nici dintre muncă şi aur, mai ales că unii mai şmecheri au început să pilească moneziule de aur. Uite aşa încet – încet aurul a devenit o piedică.

Când americanilor nu le-a mai  convenit legătura dintre aur şi dolarul lor (se stabilea prin lege câţi dolari costă un gram de aur), au spus lumii: cine vrea dolari – să-i cumpere. Păi la ce preţ? Păi nu ştiu, să vedem care e cererea.
Cererea era mare, jumătate, sau chiar mai mult din toate cumpărăturile companiilor din lume  se fac in dolari. Petrolul...

Şi aşa ajungem la cursul valutar, dar mai înainte de asta trebuie să mai descoperim ceva: că banii aveau deja, din vechime, încă  un preţ: Dobanda.
Bun, Tu eşti Banca Naţională şi Noi avem nevoie de bani. Cum ne dai banii şi la ce preţ?

Modulul 3: Preţul economiilor. Cum să folosesc eu foamea de bani a celorlalţi


  • Sunt bogat pentru că pot cheltui mult, sau sunt bogat pentru că îmi folosesc mai bine banii şi dorinţele mi se îndeplinesc.
  • Sunt tentat să mă irosesc în orice, aşa cum sunt tentat să irosesc banii pe care îi am sau nu.
  • Bogat este cel ce economiseşte şi îşi multiplică banii, nu cel care doar îi cheltuie. Diferenţa: Cel dintâi poate face mulţi bani din foarte puţini, pe când cel din urmă rămâne un disperat după ce îi termina. Exemple.
  • Cum să economisesc fără să mă chinui. Selecţia dorinţelor.


JOCUL 3: Unii economisesc, alţii cheltuie şi se împrumută


Cine vrea să cheltuie mulţi bani?
Cine vrea să strângă mulţi bani?
Hai să ne grupăm câte doi, un cheltuitor şi un strângator. Cine vrea să fie Banca Naţională? Tu, bine. Ai banii care ne trebuie nouă? Păi nu poţi să-i tipăreşti imediat, că uite ce inflaţie mare ai face şi nimeni nu şi-ar mai putea cumpăra nimic cu cât a strâns.
Încet încet vom ajunge la preţul corect al banilor, chiar aici în această sală.



Modulul 4.  Unii economisesc şi investesc în treburile altora. Toţi câştigă


Nevoia de bani nu se satisface doar prin împrumuturi ci şi prin capital. Cine are suficient de mulţi bani poate să spună cuiva care are nevoie de bani pentru o afacere: uite eu îţi dau banii să porneşti afacerea, dar mă faci părtaş la ea?
Cine nu are destul de mulţi bani de băgat într-o afacere, fie se unesc în fonduri de investiţii, fie apelează la bursă
Acţiunile. Bursa.
Arta investitiilor.
Unii spun că lacomia şi frica sunt motivaţiile principale ale omului. Legile după care functionează pieţele banilor.
Cei ce cred asa nu vor decât sa cheltuie, nu să şi construiască. La 12 ani eu vreau să mă construiesc pe măsură ce trăiesc.
Ce este riscul şi cum muşcă. Cum te aperi. Sunt mai puternic decât riscul pe care pot sâ mi+l asum.

JOCUL 4


Cine crede că are destui de mulţi bani ca să cumpere o afacere, sau o firmă.
Cine vrea sa se unească, în acelaşi scop.
Cine vrea doar să joace la Bursă.
„Să trecem la treaba“.

Modulul 5: Preţul a ce este RISCUL

  • Cum aflu care este riscul pe care pot sa mi+l asum.
  • Gospodar cu riscul meu
  • Cele 7 reguli si cele 7 pericole
  • Intrumente de asigurare împotriva riscului. (instrumente derivate)

JOCUL 5.


Hai să ne alegem fiecare un proiect, un scop, ceva ce ne dorim şi la care să ajungem , inclusiv să avem o firmă.
Cum ajungem?
CE avem deja?
Ce ne trebuie?
Ştim ce sunt banii, dobânda, cursul valutar, bursa, capitalul.
Cum facem...


Metoda de lucru

Metoda este cea educaţiei nonformale in care partea practica detine o pondere foarte mare (circa 80%). Dintre metodele folosite mentionam: discutii in grupuri mici,  joc de rol, chestionare, materiale video,  jocuri pentru dezvoltarea unor skilluri, activitati, prezentari multimedia, studii de caz.

Fiecare modul poate dura de la 40 de minute, până la trei ore cu două pauze, în funcţie de vârstă.
Nu este gratis decât pentru cei ce nu pot plăti, iar cei ce plătesc donează, de fapt, costul cursului pentru cei ce nu pot plăti. Eu nu câştig decât cât să trăiesc ca să pot ţine cursurile.

Ce spuneţi

Nu este o varinată bună de adăugat la vânarea unui câştig la Loteria Fiscală?


Pentru detalii scrieţi la anionescu@yahoo.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu