Marile bănci centrale ale lumii și alte autorități financiare intră acum pe teren. Vor pompa bani și vor lua măsuri de protecție îmoptriva efectelor cutremurului produs de alegătorii britanici, care au ales varianta BREXIT.
Britanicii, mai ales cei mai sărmani, au fost păcăliți de discursurile populiste, în ciuda faptului că sunt cetățenii unei țări cu un îndelungat exercițiu democratic. Acum trage ponoasele toată lumea.
„În spațiul G7, inclusiv în Marea Britanie, autoritățile financiare se vor regrupa și vor încerca stabilizarea piețelor financiare, prin intervenții directe și linii de lichiditateˮ, scrie Mihai Nichișoiu, directorul Vanguard Asset Management, divizia de fonduri a Tradeville, într-o notă pe care am primit-o în această după-amiază.
De altfel, autoritățile și-au făcut „deja un plan pentru o asemenea situație de urgențăˮ, adaugă Mihai Nichișoiu.
Și BNR pare să fi reacționat la pericole. După un maxim pe piața interbancară de 4,5577 lei / euro, vineri la ora 14,40 cotațiile scăzuseră sub 4,54, până la 4,536a lei / euro.
Febra leului s-a mai potolit și față de dolar, cotația interbancară scăzând de la un maxim de 4,1576 lei / dolar la 4,1032 lei /dolar.
Se afișează postările cu eticheta banci brexit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta banci brexit. Afișați toate postările
vineri, 24 iunie 2016
Ce vor face șefii finanțelor lumii de teama BREXIT? Răspunde un veteran al pieței
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
