Codul fiscal impune ca, de anul viitor, persoanele fără venituri să se înregistreze la Fisc, în termen de 15 zile de la data la care rămân fără bani.
Codul fiscal și Legea sănătății prevăd că persoanele care nu au venituri trebuie să plătească CASS. Contribuția de 5,5% este calculată, în astfel de cazuri, la salariul minim brut pe țară.
În prezent, suma anuală datorată este de 693 de lei, au calculat colegii de la Profit.ro.
Noutatea din Codul fiscal nou, este că persoanele vor fi obligate să solicite ele însele înregistrarea la Fisc, ca să li se ia banii.
În cazul în care, în momentul înregistrării, nu au venituri de cel puțin jumătate de an, CASS va fi calculată la de șapte ori salariul minim. Astfel, Fiscul va stabili CASS datorată pe baza informațiilor din declarație și va emite decizia de impunere.
Calculul la salariul minim este cel puțin controversat. Prevederea a fost inițial într-un articol din Legea sănătății, care, deși a fost declarat neconstituțional de Curtea Contituțională în 2010, a fost introdus și în Codul fiscal prin OU 125/2011, amintește Profit.ro.
de nene e greu sa reconstruiesti economia pe care au distrus-o sistematic din 89 pana azi si mai bine stoarce si ultima suflare din saracul roman care abia isi duce existenta RUSINEEEEEE
RăspundețiȘtergere