vineri, 18 decembrie 2015

Preţul carburanţilor a scăzut la nivelul din 2010, când nu aveam supraacciză și dolarul costa mai puțini lei

Preţul mediu al carburanţilor comercializaţi în staţiile de distribuţie din România a ajuns aproape la nivelul din 2010.

Motorina vândută în România, în 14 decembrie, era 1,0 euro pe litru, în timp ce, acum cinci ani, preţul acesteia era de 1,11 euro pe litru. Benzina costă acum 1,10 euro pe litru, iar în 2010 costa 1,14 euro, potrivit datelor comparate ale Comisiei Europene, citate de Economica.net.

Pe de altă parte, însă, condițiile în care se formau prețurile acum cinci ani diferă de cele actuale. În 2010, barilul de petrol era la 90 de dolari iar cursul leu/dolar era de 3,17. Acum, barilul costă doar 37 de dolari, deci o scădere de 60%, iar cursul este 4,2, deci o creştere de 25%.

În cinci ani, ponderea taxelor în preţul unui litru de carburant a urcat de la 45-50% la 55-60%.

De altfel, taxele sunt şi principalul motiv pentru care România nu mai este, precum în 2010, printre cele mai ieftine ţări pentru carburanţi. După cum puteţi vedea în imaginile ataşate, ţara noastră a devenit, cel puţin la motorină, printre cele mai scumpe din Europa, scrie Economica.net


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu