Euro creşte la 4,46 lei, aproape de media zilei de ieri de pe piaţa interbancară, dar peste referinţa anunţată vineri de BNR: 4,4460 lei/euro. Moneda europeană a atins joi 26 noiembrie minimul ultimelor opt şedinţe.
Cursul euro se înscrie pe o tendință crescătoare clasică, din octombrie încoace, cu maximul de azi de pe piața bancară (4,4645) mai mare decât maximul din 9 noiembrie de 4,4603 lei / euro.

Francul a crescut la 4,10 lei faţă de 4,07 lei, cursul anunţat vineri de banca centrală când moneda elveţiană a ajuns la minimul ultimei luni. Azi dimineaţă francul a rămas la 4,09 lei. Moneda elveţiană a atins pe 10 noiembrie maximul ultimelor trei luni: 4,1343 lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu