România a atras 1,25 miliarde de euro de pe pieţele externe de capital, prin redeschiderea celor două tranşe de obligaţiuni în euro emise în octombrie 2015, la minime istorice de cost, informează, vineri, Ministerul Finanţelor Publice, citat de Agerpres.
Dobânzile la care s-a angajat ar fi niște minime istorice, dar ar meritat cercetat cât din datoria publică s-ar putea refinanța la nivelurile actuale, fără să mai așteptăm scadențele.
Din suma totală împrumutată acum, 750 de milioane de euro au maturitate de 10 ani şi 500 de milioane de euro cu maturitate de 20 de ani.
Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape două ori, scrie Agerpres.
Ar fi fost loc de mai mult, la minime istorice de cost?
Suma a fost obţinută la randamente în scădere: de la 2,845% la 2,55% pentru tranşa de 10 ani şi de la 3,93% la 3,90% pentru tranşa de 20 ani.
„Tranzacţia reconfirmă percepţia foarte bună şi încrederea investitorilor în economia românească într-un context volatil de piaţă, caracterizat de multe incertitudini. Pe fondul unei cereri semnificative, randamentele aferente titlurilor de stat sunt în scădere atât pentru titlurile de stat emise pe piaţa internă, cât şi pentru cele emise pe pieţele externe. Aceste evoluţii conduc la reducerea costurilor aferente datoriei guvernamentale odată cu extinderea maturităţii portofoliului de datorie”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Oferta totală a cumulat 2,3 miliarde euro provenind din 220 de ordine, scrie Agerpres.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu