umpărat titluri de stat ieftine din oferta Fidelis Centenar, recent încheiată, și cei care au cumpărat, de-a lungul anilor, titluri ale fondurilor mutuale de obligațiuni?
Dar ce diferențe or fi între cele două tipuri de plasament?
#banidestepti
Peste 20.000 de români au răspuns favorabil la oferta de titluri de stat în valoare nominală unitară de 100 lei și le-au cumpărat de 735 de milioane de lei, de 7,35 ori mai mult decât li s-a oferit inițial.
Pe de altă parte, peste 154.700 de români aveau deja (în momentul ofertei Fidelis) aproape 11 miliarde de lei în cele 12 fonduri mutuale românești de obligațiuni. Titlurile se pot tranzacționa la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul R1808A.
Cele mai mari dețineri ale acestor fonduri sunt în titluri de stat. Unele fonduri au peste 70% din bani în titluri de stat. Toate au, însă, peste 80% din portofoliu în instrumente cu venit fix, adică în instrumente similare obligațiunilor, dar care sunt scadente pe termen mai scurt, mult mai scurt, sub un an.
Acestor economisitori (sau poate investitori) li se adaugă alți 90.000 de români, care au peste 8,5 miliarde de lei în fonduri mutuale, cu dețineri substanțiale în titluri de stat. Aceste fonduri sunt fonduri de obligațiuni, de facto, chiar dacă nu sunt încadrate oficial în categoria fondurilor de obligațiuni.
Toate aceste fonduri au strâns laolaltă puterea de economisire a 250.000 de români și au reușit, astfel, să intre la masa celor mari, care pot cumpăra mii de obligațiuni de stat de până la 10.000 de lei / titlu, la o singură achiziție.
Care este diferența dintre subscriitorii la oferta recentă a Guvernului, de obligațiuni de stat de 100 de lei/titlu, și investitorii în fondurile mutuale care au acces LA TOATE titlurile de stat ale Guvernului Român, indiferent de preț, în lei și în euro, dar și LA OBLIGAȚIUNILE altor guverne europene, ca și LA OBLIGAȚIUNILE Municipiului București, sau ale altor mari orașe, ca și LA OBLIGAȚIUNILE unor mari bănci ale țării sau ale lumii?
Pare că, din motive îndreptățite (sau poate nu), cei dintâi își refuză oportunitățile și câștigurile la care au acces cei din urmă.
Sigur, poți să mai răspunzi și că „frica de risc –asta-i diferențaˮ. Mai ales frica de risc – asta e problema. Căci, altfel, investitorii în fonduri mutuale ar fi cheltuit mai puțin și mai profitabil. (Un titlu de fond mutual de obligațiuni poate costa și doar 20 de lei, iar randamentul net pe ultimele 365 de zile poate depăși 3%, față de cel de 2,15% al titlurilor Fidelis).
Sigur, să dai vina pe toleranța la risc a cumpărătorului este cel mai ușor, dar este realmente vorba de toleranța la risc?
Cei mai mulți dintre zecile de mii de români de mai sus nici nu știu cu adevărat care este toleranța lor la risc, atâta vreme cât nimeni nu le-a făcut un profil de risc în chip profesionist.
Sigur, formal și oficial, investiția în fondurile mutuale de obligațiuni presupune un risc. Unii pot să-l considere „scăzut spre mediuˮ, alții – „scăzutˮ, cei mai mulți investitori avizați - nesemnificativ.
Ce risc ar implica, de fapt, un fond mutual care are peste 60 -70% din investiții în titluri de stat, iar restul depozite bancare și alte instrumente cu venit fix, inclusiv în obligațiuni ale unor mari corporații, (inclusiv) bancare? Statul tot nu va da faliment, și nici Banca Mondială sau BERD. Iar administratorii fondului ar vinde din timp, cu pierderi minime, obligațiunile acelei bănci care ar fi în pericol de faliment.
Astfel că diferența dintre economisitorii care au cumpărat direct titluri de stat și investitorii în fonduri mutuale de obligațiuni ar putea fi mai degrabă de percepție proprie, privind propria toleranță la risc. Cei dintâi hotărăsc, adeseori după criterii aproximative și de cele mai multe ori dinainte de a se informa, că un fond mutual este „prea riscant ˮ pentru ei. „Prea riscant pentru mine. Mă știu eu...!ˮ Pe bune?!
Și stați așa, că mai este un clenci!
De ce să fi înregistat oferta Fidelis un succes atât de impresionant?
Nu este exclus ca majoritatea celor 20.000 de cumpărători de titluri Fidelis să fie o parte dintre cei 150.000 care aveau deja fonduri de obligațiuni.
Un bancher de investiții, participant la sindicatul de intermediere al ofertei, îmi spunea că mai mult de jumătate dintre cumpărătorii pe care i-a adus fac parte din categoria clienților de tip private banking. Acești clienți bancari au bani suficient de mulți ca să beneficieze de asistența și de consultanța unor manageri, care să li se dedice în mod special, exclusivist. Acești manageri îi vor fi sfătuit pe acei clienți să aloce o parte din averea lor și în fonduri mutuale de obligațiuni.
Iar când a venit oferta Fidelis, terenul era deja pregătit, a fost o ofertă avantajoasă, nouă, bună de inclus într-un portofoliu, mai ales că poți să vinzi oricând ce ai cumpărat, așa cum poți și în cazul fondurilor mutuale.
Totodată, marele apetit pentru titlurile de stat din oferta Fidelis a provenit mai ales din partea românilor seniori, în vârstă de peste 50 de ani, adică exact de la cei la care te-ai aștepta să găsești cea mai mare aversiune la risc. Căci, chiar emise de stat, obligațiunile Fidelis nu sunt scutite de risc (nici titlurile Greciei nu au fost, până la un moment dat).
Și atunci, dacă tot nu știi care este toleranța ta la risc (în urma obținerii unui profil profesionist), dar cumperi niște instrumente bursiere numite obligațiuni, care au un anumit grad de risc, de ce și întrucât ți se pare mai periculos să cumperi, fie și numai de dragul diversității, și un fond de obligațiuni?
Spune, te rog.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu