Ca mai mereu în preajma închiderilor de lună, dacă nu este nimic altceva mai de soi de dat, jurnalele economice dau statistici. Nu blamez. Și eu dau așa ceva, uneori, dacă am de extras vreun înțeles anume.
Acum, de! ca după vacanță, preiau și eu ce zice ZF.ro: „Un român a strâns în medie 5.900 de lei în contul de pensie obligatorie după opt ani de contribuţie. Olandezii de la NN, nemţii de la Allianz şi americanii de la Metropolitan Life controlează 70% din banii de pensii private ai românilorˮ.
Acesta a fost titlul. Mai aveți nevoie de articol?
Din nefericire, din varianta „la liberˮ a articolului nu aflăm nimic relevant în plus (poate cu o excepție, nu știu – vedem mai jos).
Iată statistica:
Varianta plătită a articolului va fi explicat pensia de 5.900 de lei, strânsă în opt ani, va fi dezvoltat statistica și va fi citat vreo declarație de încălzit „zupaˮ.
Amân spre sfârșitul anului o analiză nouă (ca să vă spun eu, gratis, ce ar putea fi în articolul plătit).
Nu cred să se fi schimbat ceva important de când Cum Să Faci Un Leu v-a spus că „Perioada tulbure pe care o parcug piețele financiare în ultimii câțiva ani încă nu afectează decisiv randamentul fondurilor de pensii, care au ca orizont de fructificare cel puțin 20 de aniˮ. Eu v-am mai spus acolo și câți bani bagă și în ce fondurile de pensii.
Acum aș insista puțin pe descoperirea de către ZF.ro a supremației pe piață a trei administratori de fonduri de pensii private.
Cum citim asta? Evident ca pe o promovare implicită a forței acestor administratori.
De ce contează cât de mare este un administrator de investiții, mai precis, cât de mulți bani administrează?
De ce sunt oamenii bogați puternici? Pentru că bogăția lor le permite să negocieze (uneori orice, cu oricine).
La fel, administratorii de investiții, fie prin fonduri de pensii, fie prin fonduri mutuale sau prin conturi personale, administrate de manageri dedicați, pot negocia dobânzi, prețuri speciale la pachete mari de acțiuni sau de obligațiuni și multe altele.
Măcar așa să ne explicăm atracția noastră pentru vedete.
Și acum: excepția (probabilă) la lipsa de informație relevantă nouă.
„NN, Allianz-Ţiriac şi Metropolitan Life nu au doar cei mai mulţi participanţi, ci şi cei mai bogaţi. Românii care au pensia la unul dintre cele trei fonduri au plătit în iulie cele mai mari contribuţii din întreaga industrie, ceea ce înseamnă că încasează cele mai mari salarii din rândul celor peste 4 (patru, n.m.) milioane de români, care au contribuit luna trecută la pensie. În medie, clienţii NN, Metropolitan Life şi Allianz-Ţiriac au un salariu brut cuprins între 2.400 de lei şi 2.700 de leiˮ, a calculat ZF.ro.
ATENȚIE cum citiți superlativele, mai ales atunci când sunt sprijinite pe medii despre care nu știți cum sunt calculate.
„NN, Allianz-Ţiriac şi Metropolitan Life nu au doar cei mai mulţi participanţi, ci şi cei mai bogaţiˮ.
Oare?!!
De ce?
Pentru că „Românii care au pensia la unul dintre cele trei fonduri au plătit în iulie cele mai mari contribuţii din întreaga industrieˮ?!
Este imprecis. Cele mai mari contribuții? Care contribuții și comparate cu ce?
Este firesc să încasezi cele mai mari contribuții, dacă ai cei mai mulți membri.
Altfel, nu este obligatoriu ca „încasează cele mai mari contribuțiiˮ să însemne „că (participanții) încasează (în marea lor majoritate) cele mai mari salarii din rândul celor peste 4 (patru, n.m.) milioane de români, care au contribuit luna trecută la pensieˮ, la fondurile respective?!
Nu știm ce media este aceea din citat? Aritmetică, ponderată?....
Căci, dacă ai, să zicem, 11 membri, și unul are un salariu de 10.000 de lei, iar ceilalți câte 1.000 de lei, Salariul mediu aritmetic va fi un uluitor: 20.000 împărțit la 11 = 1818,181818181818 de lei.
Care este relevanța?
Merităm o precizare, Prieteni?
Altfel, ne întrebăm și cum arată și cum se îmbracă românul care a strâns deja o pensie de 5.900 de lei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu