Au adus în fondurile mutuale cu 77 de milioane de lei mai mult decât au retras, potrivit datelor postate pe site-ul Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF).
#banidestepti
(Spun că plasamentul în fondurile mutuale este o formă de economisire inteligentă, pentru simplul motiv că, în acest fel, angajezi niște manageri profesioniști de bani, să se ocupe de cultivarea / înmulțirea economiilor tale. Este cel mai deștept lucru pe care îl poți face pentru banii tăi. Sunt și niște condiții de respectat, dar adevărul curat este acesta).
Vom vedea, mai departe, și cum se exprimă în procente câștigurile banilor.
Deocamdată, aflați că un singur om care economisește inteligent banii în fonduri mutuale, are de peste 5 (cinci) ori mai mulți bani decât unul care ține banii în depozite bancare.
Cât de mult pierd milioanele de români care își țin banii în depozitele bancare – fără rost, căci cei mai mulți nu au planuri imediate, mai apropiate de un an, cu acești bani? Ei nu fac efortul mental de a hărăzi banilor lor o soartă mai bună, în funcție cu scopul pe care l-au alocat economisirii.
Averea pe care o au cei peste 324.000 de români în cele peste 70 de fonduri mutuale românești a crescut cu peste 5,1% în ultimele 12 luni, până la mai mult de 23.6 miliarde de lei. Diferența este de peste 1.168.16 0.000 lei, potrivt datelor AAF.
Dacă și-ar fi ținut banii în depozite bancare câștigul brut ar fi fost (iunie 2016 față de iunie de 2015) de cel mult 1,95% potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR). Aceasta era dobânda medie promisă de bănci acum un an la „depozitele la termen ale gospodăriilor populaţiei, cu scadența iniţială mai mică sau egală cu 2 aniˮ.
Românii țin depozite în lei și valută de peste 181,7 miliarde de lei (în echivalent).
La 30 iunie 2016, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere până la 97.459,2 milioane lei, de 10,7 % (11,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 iunie 2015. Depozitele în valută ale populației erau de 84.328,2 milioane lei, potrivit BNR.
CITIȚI cu ATENȚIE despre câștigurile de peste 6% pe an, din știrile cu cifre fără viață.
Cât pe-aci să preiau știrea unui ziar financiar serios, dar m-am uitat la sursa știrii și am văzut că nu se prea potrivesc cifrele. Diferența nu este doar în zecimale, ci și în felul în care se citesc procentele.
Acolo unde, în realitate, este 6,16%, autorul articolului respectiv a văzut 6,25%.
Ați văzut topul câștigurilor din fondurile mutuale în ecranul de pe site-ul AAF postat ca ilustrație.
Iată încăodată și tabelul
ATENȚIE!
În tabel sunt și fonduri în lei și fonduri în valută! Conform cutumei AAF, valoarea activelor (averea fondului) este în lei, dar randamentele sunt calculate în moneda în care investitorii aduc banii.
CLICK pe poză și MĂREȘTE-o!
Acuma... pot fi mai multe surse ale erorii, dar în general, fiți atenți la detaliile despre cifra respectivă și căutați-le în știrea respectivă.
De pildă: - la ce dată era valabilă; - dacă e vorba de câștig brut sau net de impozit; - cum a fost calculat câștigul respectiv.
În cazul de față, pentru că era vorba de randamentul unui fond de obligațiuni, ar fi meritat efortul să se precizeze dacă a fost calculat (sau nu) prin „marcarea la piațăˮ a valorii obligațiunilor din portofoliu. Diferențele pot fi mari.
Adică, de vreun an încoace firmele de administrare a investițiilor au trecut, rând pe rând, la o metodă de calcul mai apropiată de realitate.
Se cheamă „marcarea la piață” și înseamnă că valoarea obligațiunilor este calculată la prețul de piață.
Valoarea de piață include dobânda pe care emitentul obligațiunilor mai trebuie s-o plătească până la scadență.
Cine cumpără și cine vinde calculează această dobândă și o adaugă la prețul pe care crede că îl merită obligațiunea.
Prețul respectiv este de obicei diferit de valoarea nominală a obligațiunii – adică suma de bani împrumutată emitentului aferentă unui titlu.
Dacă nu se calculează prin marcarea la piață, valoarea obligațiunii este doar suma valorii nominale cu valoarea dobânzii care a rămas de plătit în momentul respectiv până la scadență, dar este vorba de o valoare medie. Se împarte dobânda totală care a mai rămas de plătit, la numărul de luni până la scadență și, cu fiecare lună care trece, se mai scade o porție de dobândă.
Aceasta este o valoare ipotetică. Ignoră percepția pieței despre capacitatea de plată reală a debitorului, fie că este un guvern, fie un consiliu județean, o primărie, fie o companie.
Iată, de pildă, prețul titlurilor de stat „pentru tot poporulˮ (Fidelis), care sunt cotate la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul R1808A: Miercuri 10 iulie la prânz era de 101,45 lei pentru un titlu cu valoare nominală de 100 de lei, plătitor de dobândă de 2,15% pe an net de impozit.
Prețul pare mai mic decât cel teoretic, nu-i așa?
Cine a dat 100 de lei pe un titlu de stat Fidelis, are de primit 4,3 lei în următorii doi ani, în plus față de cei 100 de lei – valoarea nominală a împrumutului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu