„Obligații pentru bănci, criterii pentru clienții lor”, sau chiar s-a născut o viziune nouă la BNR?!

Foto: Gândul. Mulțumesc

O fi ajuns, în sfârșit, Banca Națională a României (BNR) la o nouă viziune prin care să se poziționeze mai corect între bănci și clienții lor?

Adică vor fi ajuns înțelepții veritabili ai BNR să cumpănească, cu discernământ mai subtil, cât să apere băncile și sistemul bancar, fără de care țara nu funcționează, nu-i așa.... și cât să-i apere pe clienții băncilor, fără de care sistemul nu ar avea rost?!

Va fi ajuns BNR la apogeul înțelepciunii sale, în urma secvențelor dialectice de (non)acțiune și (re)acțiune din ultimii ani, prilejuite de tot ce înseamnă Ordonanța 50, sau Legea dării în plată?

Se poate presupune că da, după lectura unui titlu ca acela apărut azi în Conso.ro. Titlul sesizează mesajul esențial al discursului de ieri al guvernatorului: „BNR: Criterii pentru clienți și obligații pentru banci la darea în plată”.

Titlul din Conso.ro se referă numai la „legea dării în plată”, aparent și guvernatorul s-a referit doar la lege, dar eu – nu! Sau nu numai.


Legea dării în plată, oricâte pasiuni și implicații sociale ar avea sau invoca, nu este decât vârful aisbergului. („Cum se spune.”). Cum Să Faci Un Leu doar a relatat despre lege și nu s-a poziționat deloc față de conflict.

Cât îl cunosc eu pe Mugur Isărescu, omul are apetențe pentru viziuni istorice despre patrie, neam și banii acestora. Și nici nu este de mirare să le aibă, după 25 de ani de guvernare a leului național.

(Eram cât pe aci să scriu azi ceva despre „Tristețea istorică a domnului Mugur Isărescu”, după mâhnirea cu care guvernatorul a spus că niciodată stabilitatea financiară a României nu i s-a părut mai amenințată. Mi-am amintit o scenă din primul inteviu pe care mi l-a acordat, acum mai bine de 20 de ani. Am renunțat să mai scriu despre tristețea respectivă. În contextul actual, amintirea respectivă ar fi interpretată greșit, de toate părțile implicate într-un „conflict sistemic” – cum ar zice cine știe care dintre ucenicii guvernatorului.)

Ei bine, să spui că o lege bancară, oricare ar fi ea, trebuie să conțină „criterii pentru clienți”, dar „obligații pentru bănci” – ar putea fi cel puțin o răsturnare epocală a politicii de comunicare a BNR! O schimbare crucială de accente, de nuanțe esențiale, etc.

Ar putea fi chiar o viziune nouă de apărare a sistemului și a clienților lui deopotrivă.

E limpede, într-un contract ambele părți au obligații , dar a nu le invoca explicit pe cele ale clienților, ci a le trece sub umbrela criteriilor care îi califică drept beneficiari ai unui produs sau serviciu bancar, ei! – asta înseamnă o mutație în viziunea BNR, acuzată mai tot timpul de părtinire față de bănci.

Ei da, asta este frumos: Băncile sunt cele care au, în primul rând, obligații. În același timp, clienții băncilor trebuie să aibă cereri care să corespundă unor criterii.

Ah, dacă ar fi funcționat filozofia asta și în perioada creditelor cu buletinul!

Probabil că mulți dintre clienții de atunci nu ar fi suferit atât de mult ulterior!

Măcar dacă ar funcționa de acum încolo. Adică măcar dacă chiar ar fi o viziune și nu doar o figură de stil oratorică.

Vom vedea.