Peste 2,2 milioane de străini care au vizitat anul trecut România, în interes de afaceri sau pentru vacanţe. Cheltuielile acestora au fost de 5,6 miliarde lei, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică, preluat de Mediafax.
Să calculăm, asta înseamnă peste 1,25 miliarde de euro, sau în medie 2.525 lei, sau 565 euro pe cam de urist străin.
Turiști și nu prea: Au venit pentru afaceri, congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (55,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), Cheltuielile acestora fac cât 59,5% din total.
„Pe locul doi s-au aflat călătoriile în scop particular (44,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (62%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi”, mai citează Mediafax dincomuncatul INS.
I-a costat cel mai mult cazarea (53,3%), fiind preferată cazarea cu mic dejun inclus (90,2%). Restaurantele şi barurile - 16,4%. Cumpărăturile - 12,7%.
Aproape jumătate dintre străinii veniţi în România (49%) au venit prin agenţii de turism, iar 28,7% de capul lor. Au folosit avionul 77,8% dintre ei, autoturismele proprii - 12,5%, autocare - 8,7%, .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu