joi, 19 noiembrie 2015

Cum înveţi să fii „Fluent în Finanţe”. Bursa de Valori Bucureşti merge în ţară cu a doua generaţie a programului

Finanţele sunt limbi străine pentru mulţi dintre noi. Ca să fim cu toţii de acord cu asta este suficient să spunem că la ghişeele băncilor clienţii încă mai sunt ademeniţi cu „dobânzile” fondurilor mutuale şi nu cu randamentele plasamentelor acestora.

În aceste condiţii, Bursa de ValoriBucuresti (BVB) se declară „încântată sa anunţe că extinde deja programul „Fluent în Finanţe”, lansat în 15 iulie, cu seminarii educaţionale adresate oamenilor obişnuiţi, indiferent de angajatorul lor.

Primele patru seminarii vor avea loc în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Timişoara în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016. Oraşele unde vor fi organizate alte seminarii vor fi anuntate în ianuarie 2016.

Casele de brokeraj Alpha Finance, BT Securities, Estinvest şi Intercapital Invest sunt parteneri în acest proiect. Structura iniţială a seminariilor care au fost organizate până în prezent pentru angajaţii companiilor va fi îmbogaţită cu o prezentare de o ora susţinuta de Eusebiu Burcaş, coach de finanţe personale şi fondatorul “Burcash”.


Programul BVB “Fluent în Finanţe” vrea să contribuie „la dezvoltarea personală şi profesională a angajaţilor companiilor din România şi să crească gradul de informare în ceea ce priveşte administrarea finanţelor personale”, potrivit oficialilor Bursei. Prin “Fluent în Finanţe 2.0”, BVB îşi propune să aducă pieţele financiare şi de capital mai aproape de cei care îşi doresc să afle mai multe despre bursă şi investiţii, pe cont propriu”.

“Extinderea conceptului Fluent în Finanţe către oamenii dornici să obţină noi competenţe şi cunoştinţe a crescut constant pe parcursul derulării cu succes a programului organizat împreună cu companiile. Considerăm că faptul că avem acum două canale pentru educaţia prin Fluent in Finante: BVB şi casele de brokeraj care participă la această iniţiativă contribuie la dezvoltarea societăţii bazate pe capitalul intelectual şi pe cunoaştere”, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.


“Misiunea mea este să ajut cel puţin un milion de români să îşi gestioneze eficient banii şi să îşi construiască bunăstarea. Aşa vom vedea mai mult zâmbet şi iubire în jurul nostru”,
speră Eusebiu Burcas - consultant, trainer şi angel-investor. Cu mai bine de 20 ani de experienţă de antreprenor, Eusebiu Burcaş se pozitioneaza ca unul dintre cei mai buni traineri şi coach de finanţe personale din România.

Persoanele interesate să participe la “Fluent în Finanţe 2.0” se pot inregistra la seminarii direct pe website-ul proiectului: www.fluentinfinante.bvb.ro.

În acelasi timp, proiectul “Fluent în Finanțe” pentru companii va continua şi în anul 2016, cu noi brokeri parteneri, care vor fi anuntaţi în ianuarie 2016. De la lansarea proiectului în 15 iulie 2015, BVB a reuşit să ajungă în peste 20 de companii, depăşind ţinta stabilită la începutul acestui program.

Următorul pas va include organizarea “Fluent în Finanțe pentru Universităţi”, care va începe în primul trimestru al anului viitor. Proiectul va fi completat, totodată, cu lansarea platformei de e-learning dedicate educaţiei financiare, care este programată să fie lansată în a doua jumătate a anului 2016.

Detalii despre seminariile Fluent in Finante pentru persoane fizice, aici: Fluent în Finanţe


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu