vineri, 2 septembrie 2016

De ce ne-ar păsa de indicii bursieri de la București și din lumea întreagă?

O știre bună de la ZF.ro:  Pentru prima oară, un emitent de la Bursa de la Bucureşti intră în compoziţia unuia dintre cei mai importanţi indici bursieri din Europa de Est

Este vorba de Banca Transilvania (simbol bursier TLV), care devine astfel singura companie cotată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) care intră în componenţa indicelui bursier  STOXX Eastern Europe 50. Acest indice este produs și administrat de MSCI, una dintre cele mai mari companii de cercetare de piață ale lumii și urmăreşte cele mai relevante 50 companii din Europa de Est.

Și de ce ne-ar păsa nouă, românașilor mai mult sau mai puțin bogați, fie că trăiesc din avans și lichidare, fie că nu?

Păi, mai întâi pentru că indicii bursieri sunt cei dintâi care prevestesc nenorocirile lumii, sau măcar le măsoară însemnătatea.

Indicii sunt medii ponderate ale variațiilor suferite de cotațiile unor anumite acțiuni. Companiile sunt selectate astfel încât să fie reprezentative pentru un doomeniu economic, sau pentru o piață, o țară, o regiune a lumii, ori chiar pentru lumea întreagă.

Dacă unele companii devin mai relevante decât altele, atunci cele dintâi le înlocuiesc pe cele din urmă și numărul de 50 rămâne intact (vezi mai jos).

Media este o medie, dar fiecare acțiune intră în acea medie care este un indice bursier cu o pondere proporțională cu mărimea companiei respective și cu alți indicatori de piață, de care depinde reprezentativitatea ei.

Totuși, de ce ne-ar păsa?



De pildă:
Dacă „populația” ar băga de seamă cum se prăbușesc indicii BVB, atunci când se prăbușescar înțelege  poate cum este mințită de politicieni, mai ales când aceștia dau măriri de salarii, pe care nu aveau de unde să le plătească.

Iată, de pildă, indicele BET XT, poate cel mai reprezentativ al BVB, nu repetă creșterea de anul trecut, în ciuda osanalelor aduse creșterii PIB-ului din România.

Iar în graficul de mai sus, indicele STOXX Eastern Europe 50 arată că economia regiunii nu este în creștere. (Bine o să spuneți că acest indice este dominat de mari companii rusești petroliere, care sunt cam căzute în tâmplă. Dar, de ce ar fi intrat o bancă românească (și nu cea mai mare) în structura indicelui, dacă acesta nu ar fi fost reprezentativ pentru toată regiunea?!)

Acum însă, acțiunea unei bănci românești, probabil că a treia ca mărime din România, este băgată în seamă și inclusă într-un club select care exprimă, în fond, evoluția economiilor importante ale Europei de Est.

Asta înseamnă că acțiunea  TLV a fost remarcată de investitorii însemnați ai lumii, asta înseamnă că România a început să conteze. Și că o companie românească a fost aleasă să influențeze unul din acele barometrele care arată cum e vremea în economia regională. Atât cât poate TLV să influențeze evoluția indicelui STOXX Eastern Europe 50.

Date de CV


Indicele STOXX Eastern Europe 50 include în portofoliul său cele mai importante 50 de companii listate la bursele unor ţări precum Rusia, Turcia, Grecia, Estonia, Polonia, Ungaria.

Uitați aici cine mai influențează barometrul STOXX Eastern Europe 50: Gazprom, Sberbank, Turkyie Garanti Bankasi, OTP Bank, MOL Hungarian Oil and Gas, Lukoil, OTE, Bank of Cyprus, Orange Polska.

Interesant, nu? Polonezii au fost suficient de isteți să-și listeze la timp ceea ce avea să devină Orange-ul local, încât francezii să nu mai aibă ce face.

Interesant, nu? De ce ar intra OMV Petrom într-un portofoliu reprezentativ pentru regiune, de vreme ce este Gazprom, despre care se spune că este mămica lor, și a austriecilor și a românilor petroliști. Nu și a ungurilor. Cercetați și singuri alte chestii relevante în compoziția indicelui.

În fine, Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a intrat în compoziţia indicelui odată cu alte două companii, Transneft din Rusia şi Arcelik din Turcia (patroana fabricii Arctic din Găeşti). Cele trei societăţi înlocuite sunt grupul rusesc de oţelării Severstal, compania de telecomunicaţii Orange Polska din Polonia şi producătorul de alimente şi băuturi Anadolu Efes din Turcia.

Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a raportat pentru primul semestru un profit net de 458 milioane lei, în creştere cu 141% faţă de S1/2015, iar brokerii susţin că profitul în creştere face ca titlurile TLV să rămână la multiplii de evaluare destul de mici, chiar dacă în prezent se află în zona maximelor istorice, zice ZF.ro.


Acțiunea Banca Transilvania este campioana creșterilor de la începutul anului din rândul emitenţilor din alcătuirea indicelui BET, cu  35%, fiind luat în calcul randamentele dividendelor plătite şi acţiunile gratuite, potrivit calculelor Prime Transaction, citate de ZF.ro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu