vineri, 2 decembrie 2016

„Din PIEPTUȚUL meu de DAC” spun și eu: Ciudățeniile „banului pus deoparte” la români. Ce a descoperit patronul celei mai mari bănci din România

 A fost atât de spectaculoasă și (să mă iertați...) profundă, caragelian profundă prestația lui Adrian Văncică în „Poezia lui Celentano”, încât nu mă pot abține să nu contribui și eu la construcția unui nou brand: „PIEPTUȚUL meu de DAC”.

Și voi contribui, scriind că...

Ei bine, „din PIEPTUȚUL meu de DAC” recunosc că m-au uimit un rezultat sau două ale studiului Erste Group Money Study 2016 (EGMS), privind economisirea, investițiile personale și comportamentul consumatorilor în Europa Centrală și de Est (ECE).

M-au uimit până și pe mine, obișnuit cu ciudățeniile comportamentului concetățenilor mei față de #banulpusdeoparte.

Românii dau vina pe creșterea costului vieții, concomitentă cu scăderea veniturilor, când vine vorba de faptul că nu economisesc mai mult decât anul trecut – după cum arată studiul citat.

O fi, n-o fi... om economisi noi mai mult, sau nu – nu îndoielile mele sunt relevante aici (vorbim mai încolo).

Este ciudat cum de toată lumea, care știe să calculeze un PIB, spune că afurisitul ăsta de indicator a crescut din cauza creșterii consumului, care nu ar fi fost posibil fără creșterea veniturilor, mai precis a forței de cumpărare.

Și atunci de ce se plâng românii că nu economisesc din cauză că li se scumpește viața și le scad veniturile?!

Este – pe bune, ceva ciudat în comportamentul românilor față de proprii lor bani, după cât arată rezultatele studiului respectiv, ale cărui date le-am preluat integral în articolul scris azi în CursDeGuvernare.ro.

Să vedem ce și cum

Toate datele studiului Erste le găsiți AICI.

Tot acolo găsiți și ciudățeniile privind acuratețea datelor studiului citat sunt explicabile.

Erste prezintă date în urma unor sondaje, pe care înclin să cred că le-a întreprins mai curând printre proprii clienți, ai săi din Austria și ai filialelor sale din celelalte țări din Europa Centrală și de Est.

Așa s-ar explica faptul că rezultatele studiului Erste nu se potrivesc cu cele ale statisticilor oficiale românești, care arată creșteri ale economiilor românilor în acest an, dar și faptul că Bulgaria nu este inclusă în studio. Pentru că Erste nu are filială acolo?

Ce este important

Important este că românii, ca mai toți cetățenii central și sud est europeni au aversiune la cel mai mic risc, pe care l-ar putea presupune o investiție financiară

Dar românii vor aur!

Aurul este un  instrument sofisticat de economisire /  investiție (din orice unghi veți dori să priviți), oricât de simplu li s-ar părea aurul neofiților.

Este unul dintre cele mai afurisite instrumente de investiție, dacă nu este folosit pe anumite termene lungi, cele care corespund recesiunilor din ciclurile economice. Mai ales, dar nu numai.

Și totuși, românii așa de speriați de risc cum sunt, ce instrumente de economisire / investiție ar folosi?

Asigurările de viață – pe locul UNU și aurul pe locul DOI. Fondurile de pensii facultative pe locul TREI.

Nu sunt simpatici românașii mei?

Mai întâi, românașii mei fac confuzia flagrantă între investiție și asigurarea de viață – dar lăsăm subiectul ăsta pentru altă dată.

Ce ușor pot fi păcăliți oamenii!...

Dar, cel mai rău, cei mai mulți confund refugiul cu bătălia.

Oricât de strălucitor ar fi, oricât de puternică ar fi tradiția apetitului pentru aur, acesta nu este este decât un refugiu de vreme rea -  din punct de vedere financiar.

E bun într-o anumită proporție în fiecare portofoliu.

Este izbitor faptul că, în vreme ce și economisitorii celorlalte șase țări din regiune preferă, mai mult sau mai puțin, asigurările de viață, doar românii vor aur ca instrument de economisire / investiție.

De la un punct încolo, antropologii pot înțelege mai multe decât mine.

Cel puțin până când voi reveni asupra subiectului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu