...celor cărora le pasă de banul lor, de sănătatea acestuia și de viitorul lui,
...celor care au reușit să-și cultive deschiderea măcar psihică (dacă nu intelectuală) de a recepționa cu discernământ o propunere de a-și îmbunătăți viitorul și, mai ales,
...celor care nu și-au pricopsit ADN-ul cu o ostilitate irațională (sau fals rațională) pentru investiția, oricât de mică în fonduri mutuale.
Celorlalți – nu.
Nu și celor care nici nu vor să audă de fonduri mutuale, ori nici măcar de un cont de economisire la bănci, pe motivul caraghios că „sunt toți niște hoți”.
Nu este la îndemâna oricui o dilemă ca aceasta:
În care fonduri cu plasamente în acțiuni la bursă pot să îmi fac din banii puși deoparte #banidestepti?
(Nici măcar o creştere de 5% a PIB nu a mişcat acţiunile la Bursa din București. Principalul indice al acesteia a scăzut cu 2,4% în 11 luni din 2016. Bulgarii au plus 22%, iar ungurii 26%, la indici bursieri. Doar pentru cei care au măcar curiozitatea să afle: un indice bursier măsoară cu cât variază în medie (ponderată, zi de zi) acțiunile unei burse, față de un reper stabilit la lansarea indicelui. Mai exact: acțiunile din „coșul” (portofoliul) acelui indice.)
Și atunci, în ce fonduri mutuale de acțiuni să ne mai exersăm apetitul pentru randamente mai mari, cu riscul de piață corespunzător?
De-a lungul ultimilor ani, administratorii de fonduri mutuale românești s-au adaptat la situație și au sporit componenta de acțiuni de companii străine, în portofoliile fondurilor de acțiuni existente, sau chiar au lansat fonduri noi, dedicate mai ales acestora. Nu le voi numi în acest articol, care are în vedere oferta tuturor membrilor Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), pentru că nu vreau să-mi scape ceva. Voi scrie și articole dedicate unor anumite fonduri.
Important este principiul și fenomenul care acesta îl exprimă.
Zări mai profitabile
Măcar de poftă, așa, ia uitați cam care sunt randamentele acțiunilor, obligațiunilor, al unui mix de 60 - 40% dintre acestea și al depozitelor bancare, în SUA, pe diverse perioade din 1871 până în 2010.
Cum putem ajunge la marile randamente (ratele profitului investiţiei) ale acţiunilor marilor burse străine? Fără bătaie de cap, fără altă grijă decât aceea de a traversa strada pe trecerea de pietoni...
Este suficient să amintim cum bursele americane, New York Stock Exchange (NYSE), mai ales, a bătut record istoric după record în ultimii doi ani.
Performanţele NYSE se produc mai nou ca urmare a politicii previzibile de încurajare a economiei SUA, a viitoarei Administraţii Trump. Oricât de dubios ar putea părea omul, el este expresia unei tendinţe politice, pe care pieţele au de ce să o ia în serios. Tipii ăia nu au încotro şi îşi respectă cuvântul.
Acolo democraţia funcţionează aşa: te ţii de cuvânt cât este realist posibil sau DISPARI!
Nu întâmplător fondurile româneşti şi-au reorientat resursele spre alte zări, mai profitabile, în funcție de spațiul de mișcare permis de prospectele de emisiune, pe care administratorii sunt obligați să le respecte.
Care-i profitul şi care e riscul
Profitul plasamentului în străinătate prin fonduri mutuale este clar şi fără să invocăm creşterile conjuncturale din aceşti ani.
Marile companii străine, Daimler, General Electric, Bank of America şi multe altele sunt atât de dezvoltate încât acţiunile lor nu pot decât să crească în valoare pe un termen rezonabil de timp.
Astfel de acțiuni se lasă moștenire.
Practic nu există companii mari, la care administratorii români de fonduri să nu aibă acces.
În plus, la New York, Londra, Frankfurt sau Paris tranzacţionează cei mai mari investitori ai lumii şi nu se pune problema să nu ai cui vinde acţiunile deţinute sau de la cine să le cumperi, aşa cum se poate întâmpla la Bucureşti.
Acolo este LICHIDITATE şi este MARE. Aşa se spune şi aşa este.
Am întrebat pe unul sau pe altul dintre administratorii români de investiţii ce riscuri suplimentare înseamnă plasamentul într-un fond „cu expunere” – cum zic ei, pe piețele externe.
Dacă cumperi cu lei un fond, aproape că riscurile suplimentare nu contează. Iar dacă vei cumpăra cu valută, nici măcar riscul valutar nu te afectează semnificativ, dacă respecți regula de aur: investește în valuta în care îți încasezi veniturile (regulate! Adică inclusiv și mai ales salariul).
Administratorii fondurilor cu expunere pe piețele străine se asigură împotriva riscurilor folosind instrumente special dedicate acestui scop.
Mecanismul de acoperire a riscului (hedging) funcţionează cam aşa:
Cel mai des instrumentele în cauză sunt contractele futures sau forward: administratorii cumpără niște contracte care mizează pe un anumit curs valutar viitor. Câștigurile aduse de acestea la data scadenţei vor compensa eventualele pierderi din cursul real înregistrat, de fapt, la acea dată. Dacă contractele futures vor fi perdante, atunci pierderile vor fi acoperite de cursul real.
Altfel, „acţiunile companii listate la BVB sunt interesante din punctul de vedere al dividendelor pe care le dau şi nu pentru potenţialul de apreciere”, mi-a spus un meseriaș al investițiilor.
Orizontul de timp
Plasamentele în fonduri de acţiuni erau până nu demult recomandate celor care au răbdare cel puţin şapte ani, ca acţiunile să aibă timp să se aprecieze, indiferent de crize sau de cine ştie ce accidente de piaţă, care sunt, de fapt, sursele de risc.
Criza declanşată în 2008 s-a lăsat cu niscaiva traume pentru cei care au cumpărat în 2007 sau 2008, în vârful ciclului economic, dar asta are de a face cu altceva decât cu riscul de piaţă şi cu perioada minimă pentru a da şanse investiţiei să rodească. Are de a face cu informarea.
Un ciclu economic durează cam tot șapte ani pe panta ascendentă, de creștere economică, timp în care accidentele se pot întâmpla fără să ne afecteze randamentul final. Acesta urmează tendința de creștere generală pe un timp îndelungat, ca în desenul următor:
În plus, cel mai probabil, panta tendinţei de creştere a valorii plasamentului în acţiuni este mai mare decât cea a creşterii economice. Pe diferenţa dintre cele două creşteri îşi bizuie afacerea profesioniştii invetiţiilor și de-acolo își extrag resursele #baniidestepti.
Griji, filozofii
Ei, grija mea este că zilele lui Keynes sunt înnumărate.(Cine nu a râs deja, nu trebuie să îşi facă probleme).
Ceea ce poate fi (mai rezonabil) îngrijorător este faptul că periodicitatea şi durata ciclurilor ar fi în pericol de modificarea acestora, în sensul creşterii duratelor lor.
Un profesionist al investiţiilor mi-a spus, însă, recent, că nu ar strica să abordez un fond de acţiuni cu o răbdare de cel puţin 10 ani, după care să vin mereu cu bani noi în el, mai ales dacă am poftă să mai retrag câte ceva. Și să nu lichidez plasamentul mai devreme de 30 de ani.
Cu cât durata investiţiei trece mai mult de 10 ani, cu atât creşterea randamentului meu va fi mai mare, căci va avea şansa de a prinde mai mult de un ciclu.
În fine, o altă grijă de-a mea, de care v-am mai vorbit, este că se schimbă ceva fundamental în economia lumii, doar că nu ştim ce.
Nu mi-a plăcut deloc felul în care a fost alimentată creşterea economică a lumii în ultimii ani, cu marile bănci centrale ale lumii pompând „bani moca”, cu dobândă aproape zero.
Asta nu prea îmi suna a creştere sănătoasă.
„Cum să nu fie sănătoasă!?” a replicat un alt meseriaş în investiţii. „Preţul banilor moca, aşa cum le zici tu, a fost compensat fiscal, prin taxe mai mari. Şi pe urmă, în fiecare recesiune, au fost luate tot felul de măsuri administrative de stimulare a reluării creşterii. QE-ul de acum este doar un alt tip de măsură”, mi-a răspuns senin omul meu.
QE înseamnă quantitative easing, sau relaxare monetară pe românește plus alte măsuri, cum ar fi achiziţia de titluri de stat de către banca centrală.
M-am mai liniştit, ca să fiu sincer, mai ales că niciodată nu prea m-am lăsat impresionat de maximele istorice.
Și să nu spuneți că se mai poate dezbate subiectul. Se poate. Și ce dacă?!
Ia mai uitați-vă o dată aici și spuneți-mi și mie ce vedeți:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu