Nici o instituţie financiară sau de alt gen nu-şi asumă
costurile educaţiei altfel decât ca preţ al creşterii vânzărilor, oricât de
sofisticat ar fi modul de a-şi prezenta demersul ca pe unul dezinteresat.
Nu există decât iniţiative timide de a face educaţie
financiară, dar nu şi la scară mare şi eficace.
Nu există nici o asociere între bănci sau alte entităţi
comerciale financiare care să înţeleagă costul de oportunitate al educaţiei
financiare. Altfel spus să cheltuiească sumele necesare ca să se şi simtă
rezultatele.
Ei bine, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a dat
bancherilor câteva sfaturi preţioase ca să-şi repare reputaţia, că dau de
pământ cu ea reţelele sociale şi, în general, opinia publică, inclusiv prin presa, care
caută, „vezi doamne”, senzaţionalul.
Presa, e adevărat, „caută ştirea” şi cântă în strună
cititorului mai degrabă decât să-l educe. Dar cum presa nu este un instrument.
Nu ar fi mai bine: un partener de
educaţie, la care să se apeleze onest?...
„Învăţăturile lui Mugur Isărescu către fiii lui, bancherii”
sunt potrivite cu funcţia. (Deloc întâmplător BNR a şi făcut unele din acele
demersuri timide şi nemercantile).
Sfaturile sunt bune pentru bancheri, dar ce citim noi,
ceilalţi, în ele?
