Frica de a pierde bani nu este totuna cu prudenţa de a nu pierde, iar statul ar trebui să încurajeze prudenţa.
Un tratament de stat bun al fricii de a plasa bani în fondurile mutuale este să încurajezi prudenţa cu impozite mai mici sau deloc pe câştigurile din deţinerile pe termen lung.
Administratorii de fonduri mutuale cer şefilor Ministerului Finanţelor (dinlăuntrul acestuia şi a celor din afară) să aibă bunul simţ de a accepta venituri mai mari la buget din impozite mai mici pe termen lung.
Dar vor bulibaşele statului să renunţe la mita creşterii salariilor care se evaporă de la o lună la alta prin inflaţia pe care astfel o generează?
Încurajarea fiscală a investițiilor personale în fonduri mutuale de acțiuni și chiar la bursă ar însemna şi prosperitatea companiilor la care lucrăm (adică şi salarii mai bune şi locuri e muncă mai sigure).
Acestea ar veni la Bursă ca să ceară bani din acumularea de capital, stimulată prin banii strânşi în fondurile mutuale.