luni, 14 decembrie 2015

SALARII: Cioloş vrea o lege a salarizării unice a bugetarilor, cuplată cu un pachet de reformă a administraţiei publice

Executivul are în vedere elaborarea unui proiect privind salarizarea unitară în paralel cu un pachet de legi care să vizeze creşterea performanţei administraţiei publice, a declarat luni premierul Dacian Cioloş, în timpul dezbaterilor din Parlament asupra proiectului bugetului de stat pentru anul 2016.

"Guvernul are intenţia de a veni cu o lege a salarizării unitare în pachet cu un proiect de reformă privind creşterea capacităţii administraţiei publice, pentru că noi considerăm că aceste două lucruri sunt legate între ele", a spus Dacian Cioloş, citat de  Agerpres.




"Pot să vă asigur de faptul că suntem conştienţi că, în condiţiile unui buget limitat, mai ales pentru investiţii, transparenţa în utilizarea acestor fonduri este esenţială atât din perspectiva încrederii contribuabilului în modul în care bugetul de stat este folosit, dar şi din perspectiva Guvernului pentru a putea asigura realocări bugetare ale bugetelor necheltuite către posturile bugetare care vor realiza o execuţie bugetară bună, în cursul anului. Aceasta este intenţia pe care o avem la nivelul Guvernului, de a asigura această transparenţă şi urmărirea cheltuirii fondurilor publice din aceste două perspective. Pot să vă asigur că ne asumăm întreaga responsabilitate", a subliniat Cioloş.

Referitor la creşterile salariale prevăzute pentru anul 2016, premierul a precizat că acestea nu vor crea efecte pe termen lung în ceea ce priveşte nivelul de bunăstare al societăţii dacă măsura nu va fi însoţită şi de programe de investiţii.

"Suntem conştienţi că aceste creşteri salariale care au fost decise în acest buget nu vor avea efect, pe termen lung, în creşterea bunăstării cetăţenilor, dacă, în paralel, nu vom veni şi cu programe de susţinere a investiţiilor şi aici mă gândesc atât la investiţii publice, cât şi la investiţii private. Cred că este esenţial ca pe viitor, când vorbim de investiţii, să nu ne mai gândim doar la ceea ce putem face din fonduri publice, din bugetul naţional şi din fonduri europene, dar şi la modul în care putem stimula mediul de afaceri. (...) Atunci când vorbim de predictibilitate, ea este importantă atât din perspectiva bugetului naţional pentru execuţia lui, cât şi din perspectiva mediului de afaceri pentru a încuraja capitalul autohton să fie mai activ, pentru a încuraja capitalul străin să vină să investească în România", a mai adăugat Dacian Cioloş.

Legat de proiectele de infrastructură, acesta a precizat că, pentru moment, au fost bugetate acele proiecte care sunt prevăzute în masterplan, cele care sunt în curs de execuţie sau cele pentru care se poate începe execuţia.

"Dar nu înseamnă că le vom lăsa deoparte pe celelalte. Ne vom concentra pe pregătirea corectă a acestor proiecte pentru ca ele să poată să intre în execuţie cât mai repede. Sunt câteva proiecte de autostrăzi care nu au fost bugetate nu pentru că ele nu sunt prioritare, ci pentru că, prin estimările noastre, va fi nevoie de anul 2016 pentru ca ele să fie pregătite în vederea semnării contractelor de execuţie şi pentru ca ele să poată să fie prinse în buget începând cu anul 2017'', a conchis premierul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu